Francizarea magazinelor Farmec şi Gerovital este preconizată spre finalul anului 2017

”Inaugurarea de noi magazine face parte din strategia de extindere a rețelei Farmec în țară. Dezvoltăm business-ul în două direcții. Avem magazine de brand, proprietatea noastră, și mai avem peste 600 de magazine partenere – un proiect mai vechi care prevede contracte de parteneriat. Aceste contracte vor fi re-discutate, cu scopul de a fi îmbunătățite spre direcția francizare.” Mircea Turdean, Director General, Farmec SA
Luni
16.01.2017
În urmă cu trei luni, directorul general al Farmec SA a anunţat intenţia de francizare a unora dintre magazinele partenere
 

Intenţiile de francizare există în continuare, ne confimă directorul de vânzări al companiei, Codrean Pop. Procesul va demara undeva spre finalul anului 2017, şi sunt în vizor atât magazinele Gerovital, cât şi Farmec, atât piaţa internă, cât şi cea externă. În acest moment, Farmec are 11 magazine proprii: în Cluj Napoca (3 magazine), Timișoara, Arad, Târgu-Mureș, Sibiu, Constanța, Brașov și București (2 magazine). Compania înregistrează lunar o medie de 16.000 clienți, persoane fizice, în magazinele de brand. Farmec are acreditări internaționale ale proceselor de fabricație și comercializează produsele din portofoliu în peste 30 de țări. În ultimii doi ani a deschis magazine de brand în străinătate – în Franţa, Italia, Spania, Ungaria şi Grecia.

Farmec a lansat la sf’ârșitul anului trecut seria de workshop-uri de frumusețe susținute de specialiștii Gerovital în magazinele de brand, printr-un atelier despre îngrijirea părului, în cadrul căruia au fost prezentate beneficiile uitilizării produselor din gama Gerovital Tratament Expert. Evenimentul a avut loc în magazinul Gerovital din ParkLake Mall din Bucureşti (foto jos), fiind găzduit de un specialist Gerovital care le-a oferit invitatelor consultanță și sfaturi de îngrijire a părului și le-a prezentat cele 8 subgame ale gamei Gerovital Tratament Expert. Specialiștii Gerovital îmbină aproape 50 de ani de tradiție cu inovația pentru a crea produse cosmetice eficiente, perfect adaptate tuturor nevoilor de îngrijire a părului, a tenului și a pielii.

Fot: Farmec SA

Prin această serie de workshop-uri ne dorim să ajungem și mai aproape de românce și să le oferim tot sprijinul în alegerea celor mai bune produse și metode de îngrijire personală. Ne dorim ca în cadrul acestor întâlniri iubitoarele brandului să afle care sunt cele mai noi produse din portofoliul nostru, pentru a se bucura de cosmetice eficiente, 100% românești. Vom continua această serie de întâlniri, prin workshop-uri dedicate îngrijirii tenului și pielii, în cadrul cărora participantele vor beneficia de recomandări din partea doctorilor noștri în frumusețe”, a precizat Ioana Borza, Director de Marketing Farmec.

Vizitatorii magazinelor proprii benficiază şi de teste de dermoanaliză. Şedinţele durează aproximativ 5 minute şi ajută la stabilirea tipului de ten prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum şi gradul de pigmentare al pielii.

Fot: Farmec SA

În urmă cu trei ani, în Cluj-Napoca a fost inaugurat Centrul de frumusete (foto sus), amplasat la doar câțiva metri de fabrica Farmec. Rezultat al unei investiții de peste 360.000 de euro, acesta cuprinde, pe lângă zona comercială, un spațiu de dialog direct cu consumatorii, precum și muzeul Farmec, în care se prezintă istoria de peste 120 de ani a companiei.

Farmec este un brand simbol pentru România și pentru românii de pretutindeni. Este un brand emblemă al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale și moderne, concepute în laboratoare performante. Oferta Farmec înseamnă peste 400 de produse – cosmetice, dermatocosmetice și chimico-casnice -, care acoperă toate segmentele de consumatori.

Prof. dr. Ana Aslan este părintele onorific al companiei, iar creația sa, Gerovital, primul produs antiîmbătrânire din lume, este unul dintre cele mai cunoscute branduri românești la nivel național și internațional.

Printre pilonii pe care se sprijină business-ul de succes al companiei clujene se numără: notorietatea brandurilor din portofoliu (Gerovital, Farmec, Aslavital, Argan Plus, Doina, Lara, Athos, Tarr, Triumf, Nufăr); cultivarea filonului naţional-emoţional - cum ar fi campania "Paşaport Gerovital", aflată la a treia ediţie; desele lansări de produse pe piaţă (peste 100 de sku-uri anual); bugete consistente, de sute de mii de euro/an destinate cercetării/dezvoltării; distribuţia şi forţa flotei proprii de vânzări; permanenta legătură cu utilizatorii produselor; strategia de marketing prin care rezistă în competiţia cu multinaţionalele din industria produselor de îngrijire personală şi de curăţenie a locuinţei.

Vrei să fii la curent cu informaţiile despre francize? Abonează-te la newsletterul franchising.info.ro !


Maria Vaschi
ziarist

Subiecte populare in Forum