2017-05-14

Franciza de fitness Personal20 lansează un produs revoluționar

Noul produs reprezintă una dintre tehnologiile inovatoare în zona de fitness-stimulare electro-musculară, pe care compania Personal20 și-a propus să o lanseze la nivel internațional, în piețele din Europa de Est.

Ce trebuie să faceți pentru a demara o afacere în sistem de franciză? Este posibil să obținem rezultate satisfăcătoare, cu doar douăzeci de minute de antrenament în timpul săptămanii?

Creatorul echipamentului Personal20 și a noului concept de fitness, Alexandre Lorenzo, spune că este „deja un fapt confirmat.“ Secretul constă în utilizarea unui echipament special, în timpul exercițiilor, care, prin transmiterea unor impulsuri electrice ușoare, activează toți mușchii și intensifică efectele exercițiilor. „Programul pe care îl folosim în studiourile Personal20 are la bază utilizarea aparatului pentru electromiostimulare, astfel încât clienții noștri să poată realiza performanțele dorite, efectuând exerciții doar timp de 20 de minute, de două ori pe săptămană. Programul de fitness va fi adaptat la nevoile individuale ale clientului. În plus, fiecare client va avea un antrenor personal care stabilește programul de exerciții și supervizează buna desfășurare a acestuia. Combinând caracteristicile de bază ale conceptului, am dezvoltat produsul Personal20 - explică Lorenzo, adăugand că programul este ideal pentru cei care doresc rezultate, dar nu au prea mult timp sau nu le place să facă sport.”

Personal 20

Personal20 caută parteneri pentru a lansa acest produs în sistem de franciză, în țările din Europa de Est. Primele studiouri Personal20 au fost deschise în Spania și în Portugalia, dar, foarte repede, odată cu dezvoltarea respectivelor centre, franciza de fitness a fost lansată și în America, Emiratele Arabe Unite și Maldive. Lorenzo a declarat că extinderea pe piețele internaționale continuă, subliniind că franciza este acum disponibilă și în Serbia, pentru antreprenorii care intenționează să-și deschidă un business în acest domeniu.

„Prin aderarea la sistemul nostru de franciză, partenerul devine parte a industriei moderne de fitness. Având la bază expertiza din ţările în care acest model de afaceri funcţionează deja cu succes și, de asemenea, având o vastă experienţă în lucrul cu francizaţii, știm care sunt pașii pe care partenerii noștri trebuie să îi parcurgă pentru a obține rezultate cât mai bune în acest tip de afacere” - spune Lorenzo, care, de mai mult de zece ani operează și alte două sisteme de franciză din domeniul frumuseții și a îngrijirii corporale - DepilConcept și BodyConcept.

„Pentru a demara o franciză Personal20, aveți nevoie de câțiva angajați și de un spațiu de 25 până la 80 de metri pătraţi. Suprafața variază în funcție de preferința francizatului de a deschide studioul într-un centru de fitness existent sau într-un spațiu complet nou. Locații adecvate sunt mai ales în zonele rezidențiale și comerciale, iar experiența ne arată că vecinătatea cu marile centre comerciale de afaceri generează un trafic mare de clienți. Angajatorii, de fapt, au cel mai puțin timp pentru exerciții și activitate fizică, astfel că orice fel de activitate sportivă sau de relaxare, aproape de studio, precum și durata optimă a sesiunilor de fitness reprezintă pentru ei argumente irezistibile.

Personal 20

Francizaţii pot conta pe sprijinul echipei Personal20 incă din primul minut. În timpul sesiunilor inițiale de instruire, precum și în faza deschiderii clubului, francizaţii vor beneficia de sprijinul unui reprezentant din echipa Personal20, care îi va asista permanent iar, ulterior, comunicarea se face prin acordarea de sprijin on-line, în mod constant - spune Lorenzo și adaugă că, datorită afacerilor în sistem de franciză pe care le deține de foarte mulți ani, are acum expertiza necesară pentru a gestiona o franciză mare și garantează viitorilor parteneri o relație de colaborare profesională și sprijin în toate problemele de afaceri.

Pentru a porni o afacere și a deschide un studio Personal20, francizatul ar trebui să aloce între 19.000 și 21.500 de euro. Această sumă include taxa de intrare, care acoperă costul licențelor, instruirea, sprijinul în momentul deschiderii clubului, principalul instrument de marketing, precum și achiziționarea de echipamente (o unitate EMS și patru veste). Se pot adauga taxe suplimentare pentru renovarea spațiilor și aducerea la standardul dorit. La deschiderea unui studio de fitness, francizatul va trebui să plătească o taxă fixă lunară de 300 de euro, precum și o compensație pentru utilizarea aplicațiilor de afaceri, de 60 de euro. În activitatea viitoare însă, francizatul va avea costuri de funcționare reduse, precum și posibilitatea obținerii unor profituri suplimentare prin comercializarea de suplimente alimentare - adaugă Alexandre Lorenzo.

Distribuie articolul

Comentează pe forum

0

MC

Franchise Consultant
Trimite pe autor

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank