Experiența arată că 90% dintre companii pot reduce costurile de exploatare cu 15-20%. Partenerii și experții companiilor asociate cu ERA, au o contribuție majoră în acest proces.
Joi
08.06.2017
Franciza britanica Expense Reduction Analysts (ERA) caută potențiali francizați printre cele mai mari companii din domeniul managementului costurilor
 

Timp de peste 25 de ani, franciza britanică Expense Reduction Analysts (ERA) a ajutat mii de companii de toate mărimile și din toate industriile să își mărească profiturile, oferind consultanță strategică și metodologii practice. Astăzi, ERA este cel mai mare sistem din lume în acest domeniu, cu birouri în 25 de țări si cu peste 700 de unități de franciză. Printre țările din Europa Centrală și de Est, în care activează, se numără Croația, Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Ucraina, iar în prezent ERA este în căutare de noi francizați care vor să dezvolte afacerea local, în țările din regiune.

Care este secretul?

“Pentru a crește profitul companiei, există două moduri: puteți vinde mai mult sau puteți economisi” - spune Fred Marflit, fondatorul și președintele companiei ERA.

Experiența noastră arată că 90% dintre companii pot reduce costurile de exploatare cu 15-20%” - mai susține acesta și adaugă faptul că „partenerii companiei ERA au condus mai mult de 18.000 de proiecte în cei 25 de ani de activitate, optimizând și reducând costurile în medie cu 20% .”

„Secretul“ se datorează parțial faptului că expertiza consultanților ERA acoperă aproximativ 40 de categorii diferite de costuri. Acestea sunt în primul rând costuri pentru utilități, energie, logistică, marketing, echipamente și accesorii de birou, bancare și alte costuri financiare, telecomunicații, etc. În plus, pentru anumiți clienți, partenerii ERA formează adesea echipe internaționale care lucrează împreună la proiecte. În acest fel, fiecare dintre parteneri se concentrează asupra categoriilor de costuri pentru care deține cea mai mare expertiză.

- “Clienții, prin urmare, beneficiază întotdeauna de rezultatele cele mai bune în privința optimizării costurilor” - evidențiază Marflit.

Pe de altă parte, clienții nu-și asumă riscul unor costuri suplimentare. ERA câștigă numai în cazul în care clientul va reuși să facă economii. Câștigul reprezintă, de fapt, un procent din suma economisită, pe care clienții au obținut-o ca urmare a colaborării cu unul dintre consultanții ERA.

Oportunitate pentru întreprinzători

Cei care se văd în această afacere și se gândesc să deschidă o franciză, ar trebui să știe că ERA are nevoie de oameni întreprinzători, motivați, cu puternice abilități manageriale. Locația, în acest caz, nu este importantă. Candidatul trebuie să aibă suficient capital, întrucât, numai pentru licență, suma alocată este de 34.900 de euro. Partenerul, oricum, nu trebuie să închirieze sau să deschidă un birou separat, pentru că cea mai mare parte din muncă o poate desfășura la domiciliu. Pe de altă parte, cunoașterea limbii engleze este esențială, deoarece partenerii francizați vor merge în Marea Britanie pentru formarea inițială. Formarea durează timp de zece zile, iar partenerii se pot baza pe sprijinul experților ERA și pe parcursul primelor 6 luni de activitate. Pachetul de franciză include toate materialele de marketing, precum și accesul la metodologiile de lucru și la baza de date a celor 18.000 de proiecte finalizate.


MC
Franchise Consultant