În prezent, 5 to go este cel mai mare lanț de cafenele din România, fiind întâlnit în București, dar și în alte orașe precum Iași, Constanța, Cluj, Ploiești, Pitești, Craiova și este totodată cea mai accesată franciză de pe teritoriul țării, în acest moment.
Joi
07.12.2017
Un concept inedit, un management vizionar și o cafea de excepție au dus la un plan de expansiune furtunos.
 

5 to go a fost lansat în 2015 de doi tineri antreprenori, Radu Savopol și Lucian Bădilă și, în numai 2 ani, a reușit să fie prezent în 63 de locații, dintre care aproximativ 95% au fost deschise în sistem de franciză.

“Am ales să îmi încep drumul antreprenorial cu 5 to go, citind într-o dimineață presa alături de o ceașcă de cafea și descoperind conceptul acestui lanț de cafenele ce vinde orice produs cu 5 lei. Ideea mi s-a părut strălucită!” – a declarat Laura Poenaru, francizat din Craiova.

Sistemul de franciză satisface cerințele până în cele mai mici detalii, având un department intern care se ocupă de dezvoltarea sistemului. Investiția globală este cuprinsă între 15.000-20.000 euro, incluzând și taxa de franciză. Contractul se semnează pe o perioadă de 5 ani. Francizatul mai achită: o taxa de 4% din cifra de afaceri +TVA (redevenţe) şi o taxă 1,5%+TVA pentru activităţi de marketing şi promovare. Modelul de franciză vizează toate orașele din țară, cu peste 50.000 de locuitori, potrivit fondatorilor lui.

Francizorul este preocupat permanent de inovarea modelului de franciză, astfel că a lansat de curând gama de produse 5 togo + (PLUS), aceasta luând naștere ca urmare a dorinței clienților de a putea achiziționa preparate cu un gramaj mai mare. Sortimentul îmbogățit de produse va avea un impact pozitiv pentru toți francizații rețelei, întrucât o gamă mai largă de produse se va reflecta într-o cifră de afaceri mai mare și, implicit, în creșterea profitabilității afacerii.

Am avut nenumărate mesaje de-a lungul ultimului an, cu privire la dorința de a putea cumpăra diverse produse ce nu se regăseau în meniul 5 to go. Clienții noștri și-au dorit și ne-au sugerat să introducem preparate noi cum ar fi sandwich-uri cu ingrediente premium, smoothie-uri naturale sau pahare mai mari pentru cafea. Așa a luat naștere și Mr. Big, cel mai nou personaj 5 to go. Practic el va raspunde dorinței clienților de a avea varianta de băutură mare, cu un gramaj dublu față de cel normal“ declară Radu Savopol, co-fondator 5 to go.

În urma sugestiilor primite de la clienți, fondatorii au decis să listeze noi produse sub denumirea generică de 5 togo + (PLUS), cu prețuri de 5 + 5 lei pentru produsele ce fac parte deja din noul meniu.

Odata cu lansarea noilor produse am simțit și nevoia de a introduce un nou personaj pentru paharul de 470ml, pentru cea mai mare băutură ce tocmai a intrat în noul meniu, drept pentru care cum altfel îl puteam numi decât Mr. Big ! Noul personaj pop-art se alătură deja existentelor Miss Latte și Mister Espresso“ – mai spune Radu Savopol.

Noua gamă de produse cuprinde în momentul de față: smoothie-uri naturale, paharul dublu, de 16 oz (Mr. Big), sandwich-uri cu ingrediente premium (prosciutto, somon, ș.a.) și sucurile organice, însă lista este deschisă, în continuare analizându-se cerințele venite de-a lungul timpului din partea clienților.

Focusul nostru este permanent către ce produse oferim la vânzare. Ne intereșează să oferim produse de o calitate excelentă, la un preț accesibil. Verificăm permanent situația producătorilor autohtoni din piața. Ne interesează să oferim clienților noștri produse autentic românești, pe cât posibil. Avem game de produse hand-crafted, cu ingrediente naturale sau organice cum este noua gamă de ceaiuri reci lansată de curând în cadrul noii game de produse 5 togo + (PLUS). Acolo unde nu am reușit, cum este cazul cafelei, băuturilor necarbogazoase sau energizantelor, unde România nu are expertiza tradițională, am apelat la branduri internaționale, îndrăgite de către tineret și cunoscute în rândul tuturor clienților ” - adaugă Radu Savopol.

Cerințele pieței nu puteau fi trecute cu vederea deoarece 5 to go a devenit rapid un brand foarte apreciat. Dovadă sunt premiile obținute, “Cea mai bună cafenea” - HoReCa Awards 2016 & 2017, “Cel mai cool brand de cafea si cafenele” by FORBES 2016 & 2017, s.a., precum și cei 14.000 de clienți care trec zilnic pragul celor 63 de locații din Bucuresti și din țară.


Business Development Manager