La revedere, 2017! Bun venit, 2018!

Miercuri
03.01.2018
Deja este a treia zi din noul an 2018! Încet-încet ne trezim din amorțeala sărbătorilor și a concediilor pe care ni le-am dori puțin mai lungi. Dar timpul trece parcă prea repede și am vrea să îl ținem pe loc, dar nu se lasă prins.
 

Așă că trebuie să ne grăbim puțin sau altfel ne vom trezi pe la finalul lunii ianuarie că deja a trecut o lună din noul an! Mie mi s-a întâmplat acest lucru în anii trecuți. Așa că vă invit acum să facem împreună o retrospectivă a anului 2017 și, cu lecțiile învățate în anul care tocmai a trecut, să facem planul pentru 2018. De ce? Pentru că atunci când ai un plan bine pus la punct, când ți-ai stabilit prioritățile, proiectele mari și mici, termenele limită, ce etape trebuie să parcurgi și de ce resurse ai nevoie, totul devine mult mai clar și, îndrăznesc să spun, mult mai simplu. Lucrurile se leagă de parcă ar fi dictate de undeva anume și, rând pe rând, vei bifa proiectele, spunând cu satisfacție deplină: “L-am făcut și pe acesta!”

Pentru că atunci când știi care este destinația finală și când te concentrezi să rămâi pe drumul spre destinație, drumul devine mult mai ușor de parcurs.

Este momentul să te întrebi ce ai realizat în 2017 și dacă ai sărbătorit fiecare succes. Dacă ai sărbătorit, te felicit! Pentru că trebuie să ne și răsplătim atunci când facem un lucru bun, când am realizat ce ne-am propus. Astfel savurăm gustul momentelor de victorie, ne încărcăm bateriile pentru un nou proiect și dăm un sens palpabil planurilor noastre.

Eu mă apuc de treabă chiar acum și te încurajez și pe tine, prietene, să-ți transpui pe hârtie ambițiile pentru 2018, planurile pe care vrei să le bifezi, până când și care va fi răsplata după fiecare plan realizat cu succes. Având strategia clar definită, vei ști în ce direcție să o iei de mâine încolo.

Un An Nou bun îți doresc, în care să păstrezi echilibrul în tot ce faci!


Business Development Manager

Subiecte populare in Forum

Alocații pentru copii

Spune-mi, cu pașaport românesc pot primi alocații pentru copii până la 18 ani? Am citit informatiile de pe site https://cetatenie.md/detskie-posobiya/

1 Declaratii
Final 18.05.2023
Reputația francizei, un aspect esențial

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacere pusă la cale într-o cafenea

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Starbucks vine în biroul companiilor

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
KFC preferă mall-urile

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacerile Safety Broker au crescut în timpul crizei

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Profi ia locul Rapidului din Brașov

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Franciza de provincie: un business cu suflet

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

6 Declaratii
Final 08.01.2023