De ce Banca de Joburi®?
Decizia de a deschide o afacere pe cont propriu sau o afacere în regim de franciză este un moment strategic în viața unui antreprenor. În vreme ce multe persoane rămân strict la stadiul de idee, sunt câțiva care pun în practică acea idee și acționează. Dacă decizia este favorabilă lansării unei afaceri în franciză, urmează un alt pas important și anume alegerea francizei potrivite.
Una dintre opțiuni ar putea fi franciza Banca de Joburi®, dacă domeniul resurselor umane prezintă interes pentru potențialul francizat. Așa cum menționam și într-unul din articolele anterioare, Banca de Joburi® este o agenţie de recrutare şi ocupare a forţei de muncă în tară și în străinătate, cu sediul central în Braşov şi cu experiență în domeniu de peste 15 ani.
”Începând cu anul 2001, anul înființării Banca de Joburi®, ne-am propus dezvoltarea continuă, pe orizontală și pe verticală a acestei companii. Așa au apărut în cadrul Banca de Joburi numeroase idei îndrăznețe care au revoluționat piața forței de muncă de-a lungul timpului. Nu degeaba suntem numiți ca fiind cei mai bună agenție de recrutare din România. Ca și deschizători de drumuri, ne-am poziționat pe piață în acest fel și ne-am luat rolul în serios.
Francizarea afacerii a venit natural, din dorința puternică ca și alți antreprenori să demareze o afacere ”la cheie” și să ofere aceleași servicii de calitate cu care ne-am obișnuit clienții.
De ce să alegi franciza Banca de Joburi? Răspunsul vine din sufletul tău. Dacă ai inspirația necesară și poți vedea potențialul enorm al unei astfel de afaceri, atunci ești persoana potrivită pentru noi” – declară Bogdan Filip, Director General Banca de Joburi.
Pe lângă îndeplinirea obligațiilor legale specifice, Banca de Joburi pune la dispoziția francizaților soluții testate și implementate cu succes în decursul celor peste 15 ani de afacere, care să îi ajute să aibă venituri încă din prima lună de activitate.
Pachetul de franciză cuprinde numeroase beneficii pentru francizați, oferindu-le posibilitatea de a demara o afacere fără a trece prin impedimentele de început de drum.
“Contextul socio-economic joacă un rol foarte important în luarea deciziei finale. Analizarea pieței, a concurenței și a publicului țintă reprezintă câteva repere pe care orice viitor antreprenor trebuie să le cunoască. Pentru cei lipsiți de experiență, elaborarea unui plan de afaceri, fie el și minimalist, reprezintă punctul în care se blochează. La fel se întâmplă și în lipsa susținerii din partea unor persoane specializate și a know-how-ului relevant. Acesta este momentul în care realizează că nu este suficientă dorința de a deschide o afacere, ci este nevoie de acțiune, de raportare la mediul extern și la dificultățile care sunt întâmpinate în practică. Concret, cei care au dorința de a acționa în sensul deschiderii unei afaceri, dar au și tăria de a persevera în această direcție, ating rapid succesul prin intermediul francizei Banca de Joburi” – mai spune Bogdan Filip.
Raportându-ne strict la cei care perseverează în atingerea succesului în afaceri, deschiderea unei francize reprezintă o trecere lină peste o serie de impedimente pe care cei la început de drum le întâmpină.
Alături de specialiștii Banca de Joburi, viitorul francizat va învăța cum să pună bazele unei afaceri de succes în domeniul resurselor umane, fiind conștienți de contextul socio-economic care este prielnic în acest moment, precum și de faptul că este un domeniu în plină dezvoltare, iar modelul de franciză dă posibilitatea obținerii de venituri din prima lună de activitate.
Printre instrumentele de care beneficiază viitorul francizat Banca de Joburi, enumerăm:
-
dreptul de utilizare a mărcii Banca de Joburi®,
-
cedarea know-how-ului,
-
consultanță dedicată și continuă din partea tuturor departamentelor francizorului, anterior și ulterior semnării contractului de franciză,
-
training inițial specializat,
-
acces nelimitat la toate proiectele de recrutare ale francizorului,
-
site web profesional, cu interfață de administrare și platformă software integrate.
“Francizatul care va implementa corect și complet conceptul nostru de franciză va amortiza investiția inițială foarte repede și va avea posibilitatea să obțină profit într-un interval de timp foarte scurt. Acest lucru se datorează tendinței tot mai accelerate în evoluția pieței forței de muncă și notorietății mărcii Banca de Joburi. Avem peste 1.200 de parteneriate încheiate cu angajatori și agenții de recrutare din țară și din străinătate, am organizat peste 60 de Târguri de Joburi în ultimii 5 ani și am facilitat plasarea a peste 10.000 de candidați în aproape 20 de țări, în peste 120 de domenii de recrutare ” – spune Bogdan Filip.
Deopotrivă angajatori, cât și candidați sunt atrași de brandul Banca de Joburi și apelează cu încredere la serviciile puse la dispoziție de către aceasta. În acest fel, viitorul francizat va beneficia în mod direct de prerogativele oferite de calitatea sa de francizat Banca de Joburi.
Cei care se identifică cu profilul viitorului francizat și dispun de suma necesară investiției inițiale, pot afla mai multe detalii pe www.bancadejoburi.ro sau accesând formularul de inscriere
Articole citite
Îți dorești o afacere sustenabilă și din care să îți recuperezi investiția repede? O soluție foarte bună este să devii partener al francizei Ama Green Optic.
O realitate socială care demonstrează că vârsta de la care este nevoie de ochelari este tot mai scăzută a dus la crearea francizei Ama Green Optic, iar rezultatele afacerii sunt conform așteptărilor.
MBE România este franciza potrivită celor care caută un business cu succes internațional. Este și cazul lui Codrin Baghiu, care a descoperit afacerea la Londra și a deschis propria agenție la Bacău.
Sunt puține companiile specializate în construirea și reconstruirea terenurilor de sport, cu atât mai puțin cele în franciză.
Mai mulți antreprenori români s-au alăturat deja rețelei de franciză Mail Boxes Etc. și participă la o schimbare majoră în lumea serviciilor de curierat și logistică.
Cele mai citite
În urmă cu patru ani, trei prieteni au inaugurat în România Easywash Laundromat Concept, o spălătorie de rufe self service cu program non-stop
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Când peste 30.000 de vizitatori trec pragul unei expoziții, în numai trei zile, nu poate fi vorba decât despre Frachising Expo Paris, cel mai mare târg de franciză din lume.
În cazul francizei Ciorbe și Plăcinte, tradiția gastronomică românească constituie o garanție că afacerea are viitorul asigurat.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Subiecte populare in Forum
Finanțează deschiderea afacerii tale
Salut,interesant,vreau detalii și contact cu furnizorul . Mulțumesc !
Afacere de nișă, cu păpuși
Buna ziua, Va rog sa aveti amabilitatea sa-mi spuneti cum pot afla detalii despre franciza "Afacere de nisa cu papusi" Multumesc!
Pe piața de curierat se câștigă bine
Ce trebue sa fac pentru colaborare sau franciza
O nouă piață pentru LG Laundry Lounge
Functioneaza si in Romania? Unde si cu ce investitii?
Spălatul rufelor în franciză
Super tare știu conceptul și chiar sunt interesat!
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
TE-AI SUPARAT PE NOI SI NU MAI VREI SA PUBLICI NIMIC T E R U G A M I N S I S T E N T MAI SCRIE CEVA ORICE
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
Mi - e dor de articolele tale frumoase redactate intr-o forma impecabila...sa fie oare sfarsitul ?
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
Cand este vorba de Cluj termenii crestere,succes...sunt la ei acasa si nu numai la Cluj