Scurtături în educația copilului

Deficitul de la grădiniţele de stat din București este de aproximativ 8.000 de locuri.
Luni
02.07.2012
FasTracKids deschide încă 3 centre în România și demarează training-ul pentru francizați.
 
FasTracKids (FTK), unul dintre cele mai cunoscute centre de educație complementară din întreaga lume, va inaugura în toamna acestui an 3 noi locații în țara noastră, la Iași, Târgu Mureș și Ploiești. Ca plan de dezvoltare, franciza FTK își propune să deschidă cel puțin câte un centru în orașele cu peste 100.000 de locuitori, însă are în vedere și extinderea în orașele mai mici. La începutul acestei luni, pe 4 iulie, compania va demara training-ul gratuit de 4 zile, destinat celor care vor să-și deschidă propria franciză FTK. Practic, în cadrul acestui training se transmite către antreprenor toată rețeta de implementare a acestui program, spune Mihai Ganj, directorul general FTK România.

Compania FTK îşi propune să colaboreze şi să completeze programa standard printr-o serie de programe educaţionale adresate copiilor între 6 luni şi 8 ani. FTK este un program complementar școlii sau grădiniței care are în vedere crearea abilităților de lidership la copii prin dezvoltarea abilităților fundamentale de viață. O altă dimensiune la care lucrează FTK este dezvoltarea abilităților de implementare, de punere în practică a noțiunilor teoretice, a orientării spre practic, spre concret, a declarat Mihai Ganj, directorul general FTK România.

Franciza FasTracKids totalizează peste 300 de centre în întreaga lume. Compania a intrat pe piaţa din România în anul 2007 unde numără 14 centre în 9 oraşe ale ţării, plus un centru satelit la Brăila. Toate centrele FTK sunt deschise prin franciză.

(Elena Cărăușu)
Elena Cărăușu
ziarist
/4/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Afacere din propria locuinţă

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

4 Declaratii
Final 08.01.2023
Când matematica nu e Bau-Bau

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

6 Declaratii

Femeile conduc francizele educaţionale

România, în Topul Mondial al Educației. Un privilegiu?

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

6 Declaratii
Final 08.01.2023
Femeile conduc francizele educaţionale

Este un domeniu in care ar trebui investit pentru ca este vorba de viitorul nostru

4 Declaratii
Final 05.03.2015
Femeile conduc francizele educaţionale

Domeniul educational este pentru femei ca o manusa,de fapt ele sunt creatoarele si cunosc mai bine copiii

4 Declaratii
Final 05.03.2015