Deschidere magazin Pegas Constanța
Luni
16.07.2018
După 6 ani de activitate intensă, care s-au concretizat ieri cu deschiderea celui de-al 7-lea magazin propriu, PEGAS lansează oficial acum sistemul de franciză.
 

Cel de-al șaptelea magazin Pegas, cel din Constanța, a fost deschis oficial duminică, 15 iulie 2018, printr-o paradă impresionantă pe 2 roți, la care au participat zeci de persoane.

La 6 ani de la momentul în care cel mai cunoscut brand de biciclete din România, Pegas, a fost readus la viață, acesta trece într-o nouă etapă și lansează oficial, odată cu cel de-al șaptelea magazin propriu, la Constanța, și sistemul de franciză.

Între 5.000 și 25.000 de euro este investiția într-o franciză Pegas, în funcție de dotările dorite în magazin, începând cu mobilierul standard și încheind cu partea de entertainment.

”După o analiză temeinică a proceselor de management, operaționale, financiare, a resurselor umane și a nevoilor de marketing, am elaborat un pachet complex de franciză care cuprinde inclusiv manualul operațional, cu proceduri și reguli clare de organizare a afacerii. Fiind vorba de o afacere care, de regulă, are un puternic accent sezonier, am creat un model de business bazat pe module variate ce pot asigura surse constante de venit pe tot parcursul anului” – spune Mircea Coman, Consultant francize, PROFIT system România.

Mai exact, francizatul va avea posibilitatea să dezvolte business-ul și în afara serviciilor din magazin. În funcție de tipul de clienți cărora se adresează, poate apela la partea de gaming, evenimente Pegas, flote de biciclete pentru închiriat sau vânzări online.

”Specificitatea magazinelor noastre este că ne concentrăm pe vânzările directe, față în față. Numai atunci clientul poate alege echipamentul perfect adaptat nevoilor sale. Cu toate acestea, vânzarea prin internet este o modalitate de a suplimenta veniturile, motiv pentru care punem și platforma online la dispoziția francizaților noștri” – spune Andrei Botescu, fondator Atelierele Pegas.

Franciza vine la pachet cu o mulțime de alte avantaje: sortiment variat de produse, sprijin în găsirea unei locații potrivite, garanția produselor și un plan susținut de marketing pentru promovarea brandului. Mai mult, echipa de suport Pegas oferă ajutor în gestionarea comenzilor, inventariere, achiziții, vânzări, marketing.

“Mobilitatea, eficienţa şi aspectul deosebit se împletesc în produsele PEGAS, acestea fiind elementele de noutate ale brandului. De asemenea, Atelierele Pegas le oferă fanilor experienţe unice, prin crearea unor concepte întregi, prin care bicicletele PEGAS trec printr-un proces complex şi riguros din punct de vedere al standardelor de fiabilitate, atunci când sunt proiectate şi construite. Fie că vrei să îţi transformi rutina zilnică într-o călătorie continuă sau că vrei să duci o plimbare la nivelul unei amintiri de povestit, PEGAS are o bicicletă potrivită pentru fiecare dintre noi. Mersul pe bicicletă trebuie să redevină un trend în România, deși majoritatea orașelor nu au o infrastructură special creată pentru bicicliști. În același timp, nevoia de a petrece cât mai puțin timp în trafic devine din ce în ce mai mare. PEGAS oferă practic suportul pentru mobilitate printr-o gamă variată de biciclete, astfel încât traseul să fie mai scurt, cu beneficii pe termen scurt, mediu și lung atât pentru utilizatori, cât și pentru mediul înconjurător” – declară Andrei Botescu.

În acest moment, Pegas are șapte magazine proprii în București, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Suceava și Constanța, dar vinde bicicletele în 300 de magazine partenere și pregătește deschiderea a câteva zeci de magazine în franciză numai anul acesta, atât în țară, cât și peste hotare. La 6 ani distanță de la momentul în care a fost relansat brandul, producția a ajuns să depășească 25.000 de biciclete pe an și au fost create până acum 28 de modele.

Pe site-ul https://franchising.info.ro/, puteți găsi informații concrete privind profilul francizatului, costurile pentru deschiderea unui magazin PEGAS, avantajele francizatului, detaliate în catalogul de franciză. Dacă îți sunt necesare mai multe informații pentru a lua o decizie, nu ezita să ne contactezi la adresa mcoman@profitsystem.ro.


Business Development Manager

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015