"Francizații noștri sunt tratați ca parteneri și acest lucru este foarte important pentru ei deoarece construim rețeaua de cafenele împreună. Ei pot accesa materialele noastre despre afacere pentru a înțelege clar procesele de lucru. În consecință, putem să ne dezvoltăm împreună și să învățăm unii de la alții" - declară Cojocaru Ruslan, fondator Tucano Coffee.
Luni
20.08.2018
Tucano Coffee este una dintre cele mai recente francize de cafenele, care s-a dezvoltat rapid în ultimii ani, promovând dragostea pentru cafeaua de înaltă calitate.
 

Acum, Tucano Coffee este o rețea internațională formată din 16 cafenele, situate în 5 țări ale lumii și care promovează intens filozofia "Love.Peace.Coffee.", unde dragostea este acel sentiment înălțător, pacea reprezintă starea spiritului aflat în armonie, iar cafeaua aduce bucuria savurării băuturii preferate. Acest motto a fost inspirat de perioada rock'n'roll-ului și de cultura hippie, conform căreia oamenii au vrut să se întoarcă la natură prin iubire, pacifism și gândire liberă. Despre planurile companiei, fondată în 2011, am vorbit cu Ruslan Cojocaru, fondatorul brand-ului Tucano Coffee.

Ne puteți spune povestea Tucano Coffee? Cum s-a născut afacerea și cum a devenit un brand internațional de franciză?

"Tucano Coffee a fost inspirat de dragostea de a călători, de interesul față de lume, de cultura hippie și de simțul vieții. De aici vine și sloganul nostru: "Love.Peace.Coffee." Am călătorit mult în lume și am intrat în diferite cafenele, testând propriile lor produse. Întorcându-mă acasă, în Moldova,  mi-am dat seama că acest tip de cafenea lipsea la Chișinău, așa că am decis să deschid prima mea cafenea. Desigur, a fost un drum lung până când s-a născut conceptul final. Procesul a început în 2010 și a durat un an și jumătate, timp în care am proiectat imaginea și oferta noastră. După finalizare, am deschis prima noastră locație în noiembrie 2011. Ulterior, compania a început să se dezvolte în Moldova și în România. Ne gîndeam deja să devenim o rețea de franciză, dar acest lucru nu a fost prioritar pentru noi în acel moment. Mai târziu, un om de afaceri de succes ne-a abordat întrucât îi plăcea conceptul și a dorit să cumpere drepturile de franciză. Acest lucru ne-a dat primul impuls, ceea ce ne-a încurajat să dezvoltăm sistemul de franciză Tucano Coffee, care s-a dovedit a fi de succes. De atunci, ne-am dezvoltat foarte mult și avem în plan mai multe deschideri de locații noi."

Care sunt principalele elemente ale conceptului de franciză Tucano Coffee? Ce vă diferențiază de concurenții dumneavoastră?

"Folosim doar cafea proaspăt prăjită și boabe de cafea atent selectate de către experții noștri, din cele mai bune zone productive din lume. Utilizăm doar echipamente premium, cum ar fi mașinile de cafea Marzocco și râșnițele de cafea Mahlkonig. Preferăm boabele de cafea prăjite ușor și moderat, astfel încât să păstreze aromele și uleiul din boabele de cafea. De asemenea, acordăm o atenție deosebită formării personalului. Înainte de a-și începe activitatea, angajații noștri urmează cursurile de barista organizate de SCAE (Speciality Coffee Association of Europe). În plus față de băuturile noastre care au la bază cafeaua, suntem mândri de cele peste 30 de tipuri de brânzeturi, precum și de rețetele special realizate care au ca ingrediente aceste brânzeturi. În plus, cafenelele noastre oferă o atmosferă unică și datorită atenției pe care am acordat-o designului interior. Elementele etnice se amestecă cu elementele moderne, creând o armonie interesantă. Lucrăm cu mai mulți furnizori de mobilier și echipamente care respectă standardul stabilit de noi. În cafenelele noastre, avem bucuria de a organiza diverse seri cu tematică, la care participă o serie de personalități interesante și muzicieni, au loc seminarii de chitară care se organizează în mod regulat. Noi ne tratăm francizații ca parteneri și acest lucru este foarte important pentru ei, întrucât construim rețeaua de franciză împreună. Aceștia au acces la materialele noastre despre afaceri pentru a înțelege clar procesele de lucru. În consecință, ne putem dezvolta împreună și învățăm unii de la alții. Transparența este foarte importantă pentru noi și întotdeauna acceptăm feedback-uri despre produsele noastre, politica de prețuri și strategia noastră de afaceri."

Rețeaua Tucano Coffee s-a extins foarte rapid în ultimii șase ani. Care au fost pietrele de temelie ale expansiunii?

"Într-adevăr, Tucano Coffee crește rapid. În 2011, am deschis prima noastră cafenea. Apoi, în 2013, a fost deschis primul nostru centru comercial. În 2014, am lansat sistemul de franciză și am deschis prima noastră locație în București. Până în 2015, deschisesem șapte unități în România și una în Emiratele Arabe Unite. În 2017, ne-am extins în Rusia, unde am deschis o cafenea în St. Petersburg, apoi în Kârgâzstan. În cursul anului 2018, avem în plan deschiderea primelor noastre locații în Regatul Unit al Marii Britanii, Germania, Olanda și Cipru."

Care sunt planurile pentru viitor?

"Pe lângă deschiderile de noi locații menționate anterior, ne concentrăm pe Europa de Est și pe dezvoltarea viitoare a pieței rusești și a țărilor CSI. Apoi intenționăm să ne îndreptăm atenția către Asia, mai precis către piața uriașă din China. Desigur, piața ungară joacă un rol-cheie în strategia noastră de expansiune, deoarece formează o punte între Vest și Est. Este destul de aproape de noi ca să o privim ca pe o țară estică, dar este foarte aproape și de vest, astfel că tradițiile occidentale sunt foarte prezente, cum ar fi deschiderea spre nou. Există o cultură unică a cafelei, consumatorii sunt bine informați și educați în mod expres. Intrarea pe piața ungară ar fi un mare pas, de unde am putea continua să ne extindem în țările occidentale."

Care este partenerul ideal pentru franciza Tucano Coffee? Care sunt calificările și cerințele necesare pentru a deveni partener de franciză?

"Este foarte important pentru noi ca viitorii parteneri să fie de acord cu valorile Tucano Coffee: gândirea deschisă, orientarea către ecologie, lucrul în echipă, iubirea, pacea, cafeaua. Ne plac oamenii care au o bună intuiție, sunt deschiși spre noi aventuri, noi locuri și stiluri de viață. În plus, este necesar și un capital propriu pe care partenerul îl va investi în Tucano Coffee."

La ce sprijin se pot aștepta viitorii parteneri de franciză din partea francizorului?

"Rolul nostru este să stăm aproape de partenerii noștri încă de la început și să le oferim toate informațiile și asistența de care au nevoie. Începând cu sprijinul privind găsirea locației potrivite și până la pregătirea online și personală. Datorită centrului logistic de care dispunem, partenerii noștri primesc întotdeauna cele mai bune prețuri pentru echipamente, mobilier, ustensile și consumabile. Cu o săptămână înainte de deschidere, echipa noastră va asista partenerul la fața locului și va oferi tot sprijinul în săptămâna de după deschidere. Desigur, trebuie să menționez și sprijinul privind activitățile de marketing, precum și accesul pe care francizații îl au întotdeauna la rezultatele cercetării de piață pe care o facem în vederea unei dezvoltări optime."

În România, franciza Tucano Coffee este prezentă momentan în 5 mari orașe (București – 3 locații, Arad – 2 locații, Cluj-Napoca – 1 locație, Brașov – 1 locație, Timișoara - 1 locație). Iată ce spune unul dintre francizații Tucano Coffee din România:

"Colaborarea cu francizorul Tucano Coffee înseamnă succes la toate nivelurile. Am ales Tucano Coffee cu inima, pentru că m-am îndrăgostit la prima vedere de conceptul unic de cafenea, de specialitățile de cafea, de design și de membrii minunați ai familiei Tucano.  a fost mereu lângă mine, de la căutarea locației celei mai potrivite pentru propria mea cafenea, până la suport continuu și instruire ulterioară. Sunt încântată de decizia pe care am luat-o, care a depășit așteptările mele în ceea ce privește această afacere! Cu dragoste, Raluca" (Raluca Stavrescu, Managing Director al cafenelei Tucano Coffee din Arad)

Antreprenorii care iubesc cafeaua, care se regăsesc în filozofia de viață a acestei francize unice și mai ales sunt deschiși către nou și vor să aibă propria cafenea în stilul Tucano Coffee, ne pot scrie pe adresa mcoman@profitsystem.ro.

 


Business Development Manager