Parfumurile franțuzești caută Master Francizat

“Decizia de a demara o afacere proprie nu a fost dificilă. Soțul meu este antreprenor, angajat în producție, iar copiii au crescut deja, fiul meu are 29 de ani, iar fiicele mele au 17 și 11 ani, așa că am vrut să fac ceva și pentru mine” - spune Vedrana, care este fizioterapeut de profesie.
Miercuri
22.08.2018
Dacă în Serbia, parfumurile L'ARÔME și-au găsit un Master Francizat extrem de activ, în România, procesul de căutare încă nu s-a finalizat.
 

Pentru a înțelege mai bine ce presupune deținerea unei master francize L'ARÔME, ne oprim astăzi atenția asupra a ceea ce se întâmplă în Serbia, unde Vedrana Kosanović este master francizatul mărcii L'ARÔME, care răspunde de extinderea rețelei în în țara vecină.

După cum știți, Serbia are o suprafață cât o treime din cea a României și cam tot o treime din populația României, adică aproximativ 7 milioane de locuitori. Cu toate acestea, în mai puțin de un an, au fost deschise opt magazine cu parfumuri L'ARÔME în Nova Pazova, Indjija, Vrsac, Batajnica, Krusevac, Kragujevac, Belgrad, Vranje. Oare există potențial pentru L'ARÔME și în România?

“Decizia de a demara o afacere proprie nu a fost dificilă. Soțul meu este antreprenor, angajat în producție, iar copiii au crescut deja, fiul meu are 29 de ani, iar fiicele mele au 17 și 11 ani, așa că am vrut să fac ceva și pentru mine” - spune Vedrana, care este fizioterapeut de profesie.

Analizând piața, ea a simțit că folosirea parfumurilor devine din ce în ce mai populară. Cu toate acestea, nu a dorit să aleagă parfumuri obișnuite sau de calitate îndoielnică. Căutând pe internet, ea a aflat despre L'ARÔME, conceptul original croat care își produce parfumurile în Franța și a hotărât să contacteze francizorul. “Când i-am scris lui Davor Bagić, proprietarul conceptului L'ARÔME, nu am avut mari așteptări. Răspunsul a venit, totuși, doar două zile mai târziu. Așa că am fost bucuroasă și m-am hotărât foarte repede să deschidem un magazin L'ARÔME în Nova Pazova, orașul în care locuiesc" - spune Vedrana.

Inițial, a fost de acord să deschidă un singur magazin, iar acest lucru s-a întâmplat în decembrie 2016. “După ce am amenajat magazinul, Davor și Zrinka Bagic au venit în Serbia pentru a vedea cum arată, deși erau convinși că am făcut totul conform standardelor L'ARÔME. Într-adevăr, au fost foarte mulțumiți pentru că magazinul arăta cu adevărat luxos. Ulterior, mi-au sugerat să preiau întreaga piață a Serbiei, adică să devin Master Francizat. Mi-au dat trei luni să mă gândesc, ceea ce mi s-a părut rezonabil. Nu mi-au cerut să plătesc taxa de intrare, ci doar să investesc bani într-o anumită cantitate de parfumuri” - explică Vedrana Kosanovic.

După numai un an și jumătate de afaceri în Serbia, brand-ul L'ARÔME are 8 magazine conduse de francizați individuali. Francizatul individual beneficiază de exclusivitate teritorială, deoarece, așa cum spune Vedrana, nu dorește ca parfumeriile L'ARÔME să concureze între ele. “În cazul unui oraș mai mic, se acordă o franciză pentru tot orașul. Când vine vorba de orașe mai mari, cum ar fi Belgradul, acordarea francizei depinde de mărimea municipiului. Unele municipii sunt cu adevărat mari, cum ar fi New Belgrad sau Palilula, și cu siguranță există potențial pentru francizați. În ceea ce privește localizarea, mall-urile prezintă cu siguranță un avantaj, dar, de exemplu, am observat că, în Belgrad, interesul este foarte mare pentru centrele comerciale. În orice caz, parfumeria trebuie să fie amplasată într-o locație aglomerată” - explică ea.

Magazinul poate avea dimensiunea de zece până la 25 de metri pătrați, ceea ce este crucial pentru o afacere de succes. Fiecare francizat primește inițial o listă cu 350 de parfumuri, din care alege cel puțin 60 și va achiziționa o cantitate de minimum jumătate de litru din fiecare parfum. Se recomandă alegerea a 40 de parfumuri pentru femei și a 20 de parfumuri pentru bărbați. În plus, francizații cumpără amfore în care parfumurile sunt depozitate și expuse în magazin, precum și ambalaje de diferite mărimi. Parfumurile L'ARÔME pot fi comercializate în ambalaje de 15 ml, 30 ml, 50 ml și 100 ml.

Francizatul nu plătește nicio taxă de franciză și nici nu este condiționat, după prima comandă, să achiziționeze anumite cantități lunar. “Nu vreau să împovărăm francizații cu cantități suplimentare de parfumuri, dacă nu au nevoie de ele. Încerc să am mereu produse în stoc și, dacă nu am, comanda va ajunge de la francizor în decurs de zece zile. Când am deschis magazinul din Nova Pazova, am considerat că este un oraș cu o economie dezvoltată și cu un număr mare de oameni de afaceri, dar se pare că nu ei sunt grupul nostru țintă, deși avem un produs de top. Cei care au bani nu cumpără parfumuri pentru reumplere, nu pentru că ar considera că nu sunt bune, ci pentru că nu sunt în conformitate cu stilul lor de viață. Clienții noștri sunt oameni de clasă mijlocie, care doresc să aibă un parfum de calitate, la un preț decent" - spune Vedrana Kosanovic.                         

Ca avantaje ale acestui sistem de franciză, ea enumeră mai multe aspecte. Printre cele mai importante este faptul că toți francizorii L'ARÔME pot vinde, pe lângă  parfumuri, produse compatibile cu acestea - bijuterii, produse de artă, ceasuri, pe care unii dintre francizați deja le comercializează. “Toți francizații existenți au deschis parfumerii L'ARÔME unde comercializează și alte produse complementare. Aceasta nu este o problemă. În magazinul meu, de exemplu, vând bijuterii și ceasuri. Singura condiție este să nu se comercializeze alte brand-uri de parfum” – adaugă ea.

Pe de altă parte, există posibilitatea ca cei care au deja magazine cu produse complementare să amenajeze și un colț cu parfumuri L'ARÔME în magazinele respective.

Cu toate acestea, cel mai mare avantaj al sistemului de franciză L'ARÔME și cel care creează adevărata diferență este produsul în sine - parfumul. “Parfumurile ne diferențiază într-adevăr de concurență. Am încercat multe alte parfumuri și le-am comparat cu parfumurile L'ARÔME, iar diferența este vizibilă. Unii cumpără, de obicei, doar esența originală din Franța și fac parfumul singuri, în timp ce L'ARÔME este produs în întregime de parfumieri cu experiență din Franța. Alcoolul pe care îl folosim nu este alcool obișnuit, medical, ci un alcool de calitate, făcut special. De la crearea însăși a brand-ului L'ARÔME și până în prezent, calitatea parfumului a fost constantă și clienții noștri recunosc acest lucru. De aceea avem mulți clienți fideli” - spune Vedrana. Deși spune că nu a început cu mari așteptări, este mulțumită de afacerea sa și de modul în care a reușit să extindă rețeaua de francizați până în acest moment.

Sperăm că experiența Vedranei poate reprezenta un model de urmat și în România. Detalii despre franciza L'ARÔME pentru România sunt prezente în catalogul și în prezentarea disponibile pe portalul nostru. Dacă ați luat deja decizia de a deveni master francizat L'ARÔME sau dacă doar vă sunt necesare mai multe informații și doriți să aveți o discuție cu francizorul, ne puteți transmite un mesaj la mcoman@profitsystem.ro


Cipele, Kristijano Ronaldo
Florentina Pene
Business Development Manager

Subiecte populare in Forum