Flori din mediul virtual
Franciza FlorideLux.ro se adresează persoanelor fizice/juridice cu experienţă în domeniu sau marketing şi vânzări, potrivit unui comunicat de presă. Reprezentanţii companiei estimează că, în următorii 3 ani, aproximativ 15-20% din venituri vot proveni din francizare. Investiţia pentru deschiderea unei francize Floridelux.ro este cuprinsă între 50.000-55.000 de euro. La aceasta se adaugă o taxă anuală de marketing de 3% şi redevenţă anuală de 6% din cifra de afaceri.
Investiţia iniţială poate fi recuperată în 8-18 luni, în funcţie de strategia stabilită împreună cu francizatul, conform lui Marius Dosinescu, CEO FlorideLux.ro.
Prima franciză FlorideLux.ro urmează să fie lansată în luna septembrie, într-un oraş cu peste 50.000 de locuitori. Reprezentanţii companiei poartă discuţii cu posibili francizaţi în Bacău, Bistriţa, Mioveni şi Timişoara. Până la finalul anului compania intenţionează să deschidă 3 francize, dintre care una în Bucureşti.
Florăria online FlorideLux.ro este activă pe piaţa românească din anul 2004 şi acoperă peste 12.200 de localităţi. Echipa grupului este formată din specialişti în îngrijirea plantelor şi florilor, cărora li se adaugă un departament pentru design şi creare de aranjamente florale.
(E.C.)Articole citite
Franciza Used Products este în plin proces de expansiune și caută parteneri strategici pentru creșterea numărului de magazine.
Franciza Used Products este o afacere sustenabilă, care încurajează conceptul de reciclare și reintroducere a produselor electronice și electrocasnice noi și pre-utilizate în ciclul comercial.
Sistemul de franciză DIEGO, un model de comerț cu amănuntul la cheie care funcționează cu succes de trei decenii, caută noi parteneri în România.
Franciza Used Products este parcă făcută pentru conjunctura actuală, când ai nevoie de anumite aparate și echipamente dar nu poți să ți le procuri pe cele de top
Sistemul de franciză DIEGO care și-a demonstrat succesul în domeniul amenajărilor interioare de aproape trei decenii, caută noi parteneri în București și în alte localtăți din România
Cele mai citite
Saloanele Magic, un concept de franciză bazat pe o experiență consolidată, inovație și produse premium, își dovedește în fiecare zi profitabilitatea
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Retailerul polonez de proximitate Żabka, cu peste zece mii de magazine, intră pe piața din România, estimând că va deschide aproximativ 200 de unități doar în acest an.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Subiecte populare in Forum
Franciza iubitorilor de animale
M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!
Grupul Floria atacă piața B2B
Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin
Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin
Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara
Diverta merge la ASE
Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I V R E M A R T I C O L E....
Petale de viaţă în afaceri
Am vazut un domn nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...
Diverta merge la ASE
Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC
Diverta merge la ASE
DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.