Puterea brandului unei francize este inestimabilă

Nicoleta Tatomir, francizat Gloria Jean’s Coffees:„Dacă una dintre cafenele nu funcţionează bine, afectează imaginea întregii reţele. Este normal ca francizorii să dea sfaturi utile şi să facă tot posibilul să deschidă doar locaţii profitabile.”
Vineri
21.09.2012
Deși nu are voie să bea prea multă cafea, Nicoleta Tatomir, Operation Manager Gloria Jean’s Coffees, şi-a deschis nu una, ci 4 cafenele.
 

Povestea Nicoletei Tatomir în decorul reţelei de cafenele Gloria Jean's Coffees începe în anul 2008, când a cumpărat prima cafenea, prin intermediul companiei Golden Coffee, înfiinţată de Anadolu Automobil ROM, importatorul mărcii Isuzu în România. Deşi a devenit francizat al reţelei într-o perioadă în care economia era din ce în ce mai afectată de criza financiară, a deschis în fiecare an o nouă unitate.

În perioada 2008-2009-2010 au fost bifate 3 locaţii în Capitală: în centrele comerciale Băneasa Shopping City şi AFI Palace Cotrocoeni şi în clădirea de birouri Euro Tower. În anul 2011, conceptul Gloria Jean's Coffees a fost extins şi în provincie, compania inaugurând o cafenea în centrul comercial Oradea Shopping City. De ce a fost ales doar conceptul Gloria Jean's Coffees? „O cafenea no name nu ar avea niciodată aceleaşi rezultate ca una cunoscută.”, consideră Nicoleta Tatomir. Planurile de expansiune ale acesteia nu se opresc însă aici: „Vrem să deschidem şi alte unităţi, însă în prezent aşteptăm să se ivească o locaţie potrivită. Proiectele imobiliare, în special cele ale mall-urilor, au stagnat în ultimul timp.”

În momentul în care s-a hotărât să devină francizat Gloria Jean's Coffees, Nicoleta nu avea prea multe cunoştinţe despre o afacere în franciză. „Statutul de francizat diferă foarte mult de cel de investitor. Când am preluat prima cafenea nu ştiam foarte multe despre acest domeniu. Noi aveam deja experienţă în domeniul antreprenorial, iar asta ne-a adus un avantaj. În anul 2008, Anadolu Automobil a avut norocul de a participa la nişte licitaţii şi de a vinde destul de mult. Am hotărât să investim suma de bani câştigată, iar după ce am analizat mai multe domenii, am ales conceptul GJC. Procesul de recrutare nu a durat foarte mult deoarece Master francizatul are toată bunăvoinţa de a realiza aceste proceduri cât mai repede pentru a nu crea dificultăţi viitorilor francizaţi.”

Nicoleta spune că a primit din partea domnului Radu C. Marinescu, master francizatul reţelei Gloria Jean's Coffees în România, tot sprijinul de care a avut nevoie: „Neştiind foarte multe lucruri despre o franciză, la început am avut nevoie de susţinerea master francizatului, o susţinere care a fost şi încă este extraordinară. Sprijinul acestuia nu a încetat după deschiderea cafenelei. Activitatea este una destul de complexă şi de fiecare dată când am deschis o nouă cafenea, de fiecare dată când am întâmpinat greutăţi, ne-am consultat şi am fost ajutaţi de fiecare dată. Pentru noi a fost de mare ajutor, mai ales în primele luni, pentru că primeam răspuns la orice întrebare şi soluţii pentru fiecare problemă.”

Nicoleta Tatomir consideră că cel mai mare beneficiu pe care l-a primit din partea master francizatului este know-how-ul afacerii: „Echipamentele, oamenii poţi să îi găseşti şi singur, însă know-how-ul numai master francizatul ţi-l poate da. Know-how-ul este un sistem bine stabilit de la bun început, a fost aplicat deja în foarte multe ţări şi în foarte multe cafenele şi atunci suntem pe o cale bătută de alţii înainte. Greutăţile pe care am putea noi să le întâmpinăm au fost întâmpinate şi de cei dinaintea noastră, şi pentru marea majoritate dintre ele dintre ele a fost deja găsită soluţia.”

Francizatul Gloria Jean's Coffees îi îndeamnă pe oameni să nu se sperie de taxele pe care le poate presupune intrarea într-o reţea de franciză. „Nu trebuie să priveşti aceste redevenţe ca pe o modalitate prin care îţi este ştirbit profitul. Puterea brandului pe care ţi-o dă o franciză este inestimabilă. Ceea ce am apreciat eu întotdeauna este că master francizatul nu are nicio intenţie să mă inducă în eroare şi atunci o să-mi dea întotdeauna cele mai bune îndrumări.” Nicoleta este de părere că relaţia dintre francizat şi francizor este una simbiotică: „Dacă una dintre cafenele nu funcţionează bine, afectează imaginea întregii reţele. Este normal ca francizorii să dea sfaturi utile şi să facă tot posibilul să deschidă doar locaţii profitabile.”

Deşi consideră că nu este uşor să oferi sfaturi în domeniul business, Nicoleta Tatomir, francizat Gloria Jean's Coffees, le transmite tuturor celor care vor să investească într-o afacere în franciză să fie pregătiţi să muncească foarte mult, să fie tot timpul prezenţi pe piaţă şi să respecte tot timpul standardele impuse de franciză. „Până la urmă, brand-ul te ajută să vinzi, dar imaginea brandului o păstrezi numai cu respectarea standardelor şi cu asigurarea calităţii produselor, aceeaşi calitate pe care o găseşti în toate cafenele Gloria Jean's Coffees.”

(Elena Cărăuşu)
Elena Cărăușu
ziarist
/1/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015