Carrefour mai pleacă dintr-o țară

Carrefour operează în Columbia 72 de hipermarketuri, 16 magazine și patru unități de tip cash-and-carry.
Luni
22.10.2012
Grupul francez va continua să investească pe piețele unde este lider și unde consideră că există potențial de dezvoltare.
 

Carrefour renunță la operațiunile pe care le deținea în Columbia. În acest sens, a încheiat un acord cu retailerul sud-american Cencosud, care va prelua operațiunile grupului francez pentru suma de două miliarde de euro. Cele două părți se așteaptă ca tranzacția să fie finalizată până la finalul anului. Grupul francez va continua să investească pe piețele unde este lider și unde consideră că există potențial de dezvoltare, cum ar fi Brazilia și Argentina.

Columbia este cea de-a treia țară din care retailerul se retrage în acest an. Prima mișcare a fost retragerea din Grecia, în luna iunie, țară grav afectată de criză, căreia i-a urmat Singapore, în luna august, unde francezii au fost primii care au introdus conceptul de hipermarket. În ultimii ani retailerul a mai ieșit și din țări ca Japonia, Mexic, Rusia sau Thailanda.

În urmă cu câteva luni, agenția de presă Reuters anunța ieșirea grupului francez din România, Polonia și Turcia. Georges Plassat, președintele grupului Carrefour, declara la momentul respectiv că ”în Polonia, țară în care grupul are o poziționare puternică, Carrefour va continua să se extindă într-o varietate de formate.”

În România, Carrefour ocupă poziția a doua în clasamentul retailerilor moderni, după nemții de la Kaufland. De la anunțul ieșirii de pe piața locală, grupul francez a continuat să se dezvolte în țara noastră, compania franceză anunțând deschiderea a șase unități în Constanța și inaugurând recent noi supermaketuri la Bacău și Focșani.

Grupul Carrefour deține peste 15.500 de magazine în 32 de țări și numără peste 475.000 de angajați. În România, Carrefour operează 3 formate de magazine: 25 de hipermarketuri, 59 de supermarketuri Carrefour Market și 8 magazine de proximitate de tip franciză Carrefour Express Angst.

Criza economică a determinat ieșirea unor retaileri din România, printre care se numără și turcii de la G’Market, care au vândut ultimele lor supermarketuri către Carrefour și Mega Image. Totodată au fost scoase din piață și toate rețelele de supermarketuri afalte în proprietatea unor antreprenori locali: Pic, Spar, Ethos și Trident.

Un alt retailer despre care s-a scris în presa de specialitate că ar putea părăsi o serie de piețe, printre care și țara noastră, este Real, deținut de grupul german Metro. Divizia Real a nemților numără peste 420 de magazine în Germania, Polonia, Rusia, România, Turcia și Ucraina. Principalul favorit la achiziția operațiunilor internaționale ale grupului Real este grupul francez Auchan, despre care s-a vehiculat că ar fi interesat și de cumpărarea operațiunilor Carrefour.

(L.N.)
Elena Cărăușu
ziarist
/1/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015