Supermarketurile care n-au mers în România

Rețeaua olandeză Spar reunește peste 12.000 de magazine la nivel mondial.
Miercuri
16.01.2013
Franciza în care nu primești sprijin din partea francizorului: o investiție proastă. Este și cazul Retail Center Association, master francizorul Spar.
 

În timp ce retaileri ca Mega-Image, Profi, Lidl, Carrefour și Kaufland se extind continuu pe piața locală, o rețea olandeză de supermarketuri se pregătește să iasă din România. Este vorba despre Spar, rețea a cărei master-franciză pentru țara noastră este deținută de Retail Center Association (RCA). Reprezentanții RCA au anunțat că nu vor reînnoi contractul cu francizorul olandez pe 2013, întrucât nu au primit niciun sprijin din partea acestuia. ”Vom renunța, a fost o investiție proastă”, au declarat aceștia, citați de ziarul Bursa.

Planul inițial al companiei brașovene RCA era să se dezvolte la nivel regional și național, prin deschiderea de noi magazine, precum și prin acordarea de subfranciză retailerilor autohtoni interesați de operarea acestui brand. În prezent, rețeaua Spar din țara noastră mai numără doar trei magazine, la care se adaugă altele șapte sub brand-ul Aprozar, brand propriu RCA.

Neprelungirea contractului RCA cu Spar International reprezintă ce de-al doilea eșec al acestei rețele în România, după cel din anul 2009, când compania Spar SRL a intrat în insolvență. Primul supermarket Spar din România a fost deschis în anul 2006. Compania brașoveană Retail Center Association a fost înființată în anul 2011, iar în același an compania a preluat master franciza Spar pe 60-70% din teritoriul României de la o companie din Timișoara. În contract nu erau incluse și județele din vestul țării.

(E.C.)
Elena Cărăușu
ziarist
/2/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015