2013-03-11

Regele fotbalului atacă poarta francizelor

Gheorghe Hagi caută jucători pentru o nouă echipă formată din ... pub-uri. Primul jucător a fost deja prezentat viitorului lot: H10 Sport Lounge din Constanța.

Simbolul tricoului cu numărul 10 se alătură celorlalți reprezentanți ai fotbalului (Cosmin Olăroiu, Gino Iorgulescu, Adrian Mutu) care și-au făcut deja intrarea pe piața francizelor. Gheorghe Hagi a deschis la Constanţa, împreună cu alți patru oameni de afaceri români, pub-ul H10 Sport Lounge. Până în anul 2014, cei cinci antreprenori intenționează să deschidă alte nouă localuri, în sistem de franciză. În prezent, acţionarii sunt în căutare de posibili parteneri.

Hagi Fot. www.academiahagi.ro

Gheorghe Hagi este deținătorul trofeului "Cel mai bun fotbalist roman al tuturor timpurilor".

Toate localurile care urmează să fie deschise vor fi decorate cu obiecte şi fotografii din cariera lui Gheorghe Hagi şi vor cuprinde şi o serie de fan-cluburi. „Ideea mi-a venit acum doi ani când în urma unei discuţii cu nişte englezi mi-am dat seama că Hagi poate fi încă exploatat, însă în altă manieră”, a declarat Mihai Neguţ, unul dintre acţionari, citat de Ziarul Financiar. Ceilalţi trei acţionari implicaţi în proiect sunt Petre Brumă, Vlad Creţu şi Răzvan Neguţ.

Pe terenul restaurantelor dedicate sportului rege activează şi alţi doi reprezentanţi ai fotbalului românesc. Este vorba despre Cosmin Olăroiu (fost antrenor al echipei FC Steaua București) și Gino Iorgulescu (a jucat cea mai mare parte a carierei la Sportul Studențesc). Cei doi s-au alăturat omului de afaceri Valentin Sălăgean pentru a dezvolta rețeaua de restaurante Trattoria ”Il Calcio”, care se extinde pe piaţa locală şi în sistem de franciză.

Tot o afacere în franciză a ales şi fotbalistul Adrian Mutu. Acesta a deschis împreună cu soţia sa, Consuelo, magazinul Shine Concept Store în Republica Dominicană. Shine Concept Store este un magazin multi-brand, care comercializează haine, accesorii, cărți, piese de mobilier, alimente și băuturi. 

(E.C.)

Distribuie articolul

Comentează pe forum

4

Elena Cărăușu

ziarist

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank