Ce au în comun KFC şi H&M?
Iubim aripioarele de la KFC pentru gustul lor apetisant şi iubim hainele şi accesoriile de la H&M pentru că ne ajută să urmăm ultimele trend-uri în fashion. Ce au totuşi în comun cele două brand-uri? Gold Plaza Baia Mare. KFC şi H&M au deschis câte o nouă unitate în cadrul centrului comercial. Mai mult decât atât, inaugurarea a avut loc în aceeaşi zi, 7 martie.
Odată cu această deschidere, KFC România a creat 25 de noi locuri de muncă şi preconizează că cifra de afaceri a restaurantului în primul an se va ridica la 700.000 de euro. „Inaugurarea de la Baia Mare marchează restaurantul KFC cu numărul 49 din România și primul din Maramureș“, a declarat Monica Eftimie, Director Marketing KFC. „Deschiderea acestui restaurant face parte din strategia de extindere în România a KFC, iar în perioada următoare ne dorim să continuăm acest trend de creștere.”
Lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network. În prezent, în România sunt deschise 49 de restaurante KFC atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti şi Braşov. De asemenea, KFC România operează şi un restaurant la Chișinău, Republica Moldova. Primul restaurant KFC din România a fost deschis în aprilie 1997 pe Blvd. Magheru din București.
Principalii competitori ai lanţului KFC de pe piaţa locală sunt McDonald’s (65 de restaurante, dintre care 7 sunt francize) şi Subway, intrat pe piaţa locală în aprilie 2012 (deține 12 unități).
H&M a intrat pe piața românească în urmă cu doi ani, când a deschis magazinul din AFI Palace Cotroceni București. |
: |
Pentru H&M, deschiderea din Gold Plaza Baia Mare marchează cel de-al 24-lea magazin al reţelei din România. Retailerul urmează să mai deschidă în această primăvară un magazin la Botoşani, în Uvertura Mall. Din cele 24 de magazine, nouă sunt în Bucureşti, două la Cluj şi câte unul în Arad, Ploieşti, Timişoara, Iaşi, Suceava, Sibiu, Târgu-Mureş, Oradea, Craiova, Constanţa, Brăila, Bacău şi Baia Mare.
Retailerul suedez a intrat pe piața românească în martie 2011, când a deschis magazinul din AFI Palace Cotroceni. Principalii concurenți H&M de pe piața locală sunt C&A, New Look, dar și brandurile ale grupului Inditex. La nivel internaţional, grupul suedez are peste 2.700 de magazine în 40 de pieţe, inclusiv magazine deschise în sistem de franciză.
(E.C.)Articole citite
Ați auzit de celebrul slogan “Cei trei R”, de pe vremuri, preluat de la americani? Franciza Okidoki îl aplică cu mult succes când este vorba despre îmbrăcăminte.
Franciza poloneză Esotiq & Henderson – specializată în lenjerie intimă, costume de baie și cosmetice - caută noi parteneri de încredere în mai multe țări, printre care și România.
Este foarte greu să-ți faci un nume în industria modei în aceste zile. Soluția pentru cei care vor să înceapă poate fi o franciză, de exemplu marca Esotiq.
O firmă cu tradiție în producția de îmbrăcăminte, dezvoltată de peste trei decenii în Turcia, caută parteneri de franciză în România.
Brandul polonez Esotiq & Henderson vrea să intre pe piața din România. Ce trebuie să faci să devii partener?
Cele mai citite
Saloanele Magic, un concept de franciză bazat pe o experiență consolidată, inovație și produse premium, își dovedește în fiecare zi profitabilitatea
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Retailerul polonez de proximitate Żabka, cu peste zece mii de magazine, intră pe piața din România, estimând că va deschide aproximativ 200 de unități doar în acest an.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Subiecte populare in Forum
Primăvara asta se poartă formele!
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Pas cu pas spre vestul Capitalei
Investiția în criptovalută oferă un venit foarte bun. Am propria experiență de a lucra cu diferite platforme de tranzacționare, însă instaforex review...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Am cumparat si eu produce CCdar deocamdata sunt multumita.Cu schimbatul e mai greu , am patit-o si eu dar era alta firma...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
Precis ati nimerit peste un lucrator dezinteresat,daca ar fi fost un adevarat comerciant incerca sa va ajute si cu un simplu telefon va rezolva problema ,dar la noi suntem...
Dariusz Milek, fondatorul CCC: ”Suntem mulţumiţi de rezultatele din România”
In urma cu 4 zile am cumparat o pereche de pantofi pt un nepotel,de la magazinul ccc din Oradea.Din nefericire i am cumparat mai mari cu un nr ,am incercat sa i schimb la Cluj...
Vin englezii
Ii primim cu binecunoscuta ospitalitate romaneasca.Le amintim ca romanii care muncesc pentru ei au fost siliti de nevoi sa munceasca din greu pentru ei si nu trebuie...
Vin englezii
Din informatiile mele stiu ca englezii sunt intai practici si apoi eleganti,la noi are prioritate partea financiara...
Românilor le plac brand-urile poloneze
Incaltamintea e la mare cautare iar cand mai sunt si reduceri ...nu te poti abtine..