Primul francizat Subway: ”Vreau să mai deschid încă un restaurant”

Cristian Ștefănescu: ”Dacă vreți să vă meargă bine, implicați-vă în totalitate în business și fiți pregătiți pentru foarte multă muncă”.
Joi
04.04.2013
La un an de când a deschis primul restaurant Subway din România, Cristian Ștefănescu, ne povestește cum i s-a schimbat viața după ce s-a alăturat celui mai mare lanț de restaurante din lume.
 

10 aprilie 2012. Întreaga presă scria despre deschiderea primului restaurant Subway din România. Un concept pe care unii români îl știau de peste granițe, dezvoltat pe piața locală de un fost bancher, Cristian Ștefănescu. La un an de la inaugurare am vorbit cu tânărul antreprenor care ne-a adus celebrele Sub-uri (sandvișuri) în Capitală și am aflat ce shimbări a adus în viața primului francizat din țara noastră cel mai mare lanț de restaurante din lume.

”Acum am mult mai multe responsabilități care implică foarte multă muncă”, spune Cristian Ștefănescu. ”Ca francizat nu te ocupi doar de partea administrativă a restaurantului; sunt zile în care trebuie să-i servești și pe clienți. Sunt mulțumit că mi-am creat aici o echipă de încredere și că avem deja un număr considerabil de clienți fideli”.

Cristian a ales Subway dintr-un motiv foarte simplu: ”Sunt fan sandvișuri, iar Subway îmi oferă o mulțime de opțiuni prin care mi-l pot prepara, începând de la mărimea pâinii: mică, medie, mare, gigant, până la restul ingredientelor”. În momentul în care a hotărât să se alăture rețelei Subway, Cristian cunoștea termenul de franciză doar din cursurile de la facultate și de pe internet. Pasiunea sa pentru sandvișuri și succesul de care se bucură Subway la nivel internațional, în cele peste 37.000 de restaurante, dar și sprijinul venit din partea francizorului l-au convins pe tânărul antreprenor să înainteze toate demersurile pentru a fi parte din acest business.

După ce a asistat la o prezentare a francizei la București, Cristian a depus un plan de afaceri la Subway. Următorul pas a fost un interviu în Bulgaria, țară unde erau deja deschise circa 30 de restaurante. Interviul a decurs bine, astfel că antreprenorul a fost trimis la un training în Statele Unite ale Americii. Întors în România, Cristian a implementat planul de busines, iar pe 10 aprilie 2012, în Piața Victoriei din București, o zonă cu un trafic pietonal intens, inaugura primul restaurant Subway din țara noastră.

Surpriza de la inaugurare
Sintagma potrivit căreia statul încearcă uneori să pună bețe în roate tinerilor antreprenori s-a aplicat și în cazul lui Cristian Ștefănescu. ”Primul control din partea autorităților statului a avut loc chiar în ziua inaugurării, pe 10 aprilie."

Într-o zi normală de lucru, programul lui Cristian începe la ora 9:00 și se încheie la 17:00-18:00. Înainte de a veni la restaurantul din Piața Victoriei, antreprenorul acordă o scurtă perioadă de timp și celuilalt business pe care îl deține, ejucarii.com, un site care comercializează jucării. De altfel, ca și în cazul Subway, și acest business a fost pornit tot din pasiune, de data aceasta pentru una dintre cele mai îndrăgite persoane din viața lui Cristian, copilul său. ”Am găsit câteva jucării foarte interesante în străinătate și m-am gândit să le aduc și la noi, atât pentru copilul meu, cât și pentru ceilalți copii din România. ”

”Vreau să mai deschid încă un restaurant”
Cristian Ștefănescu deține franciza pentru restaurantul Subway din Piața Victoriei, iar împreună cu un fost bancher, Constantin Degeratu administrează Subway Cocor. Ține legătura și are întâlniri frecvente atât cu ceilalți francizați ai rețelei, cât și cu agentul de dezvoltare Subway pentru România, Rumen Radev. Dovada că antreprenorul este mulțumit de alegerea pe care a făcut-o o reprezintă planurile acestuia: ”Vreau să mai deschid încă un restaurant, probabil în 2013.” L-am întrebat pe Cristian cât și-a recuperat din investiția inițială la un an de la inaugurare, însă ținând cont că în general reprezentanții lanțului Subway nu oferă cifre, ne-a putut spune doar că investiția într-un restaurant este amortizată în circa 5-7 ani de la deschidere.

Sfatul pe care îl oferă Cristian persoanelor interesate să se alăture rețelei Subway este simplu și aplicabil și pentru alte afaceri: ”Dacă vreți să vă meargă bine, implicați-vă în totalitate în business și fiți pregătiți pentru foarte multă muncă”.

(E.C.)
Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Fornetti Food & Beverage, un nou concept street-food premium

Buna seara, sunt Ana-Maria as dori mai multe informatii pentru deschiderea noului concept Fornetti Food&Beverange in franchising, acest concept ma intereseaza mult deoarece...

1 Declaratii
Final 10.11.2017
De la conceptul “5 to go” la cel de “social bar”

Daca ar fi si putin controlate, eventual sa emita si bon fiscal ar fi fost cu totul altfel. Speram pe viitor sa vedem si cafea buna la 5 to go. Succes!

1 Declaratii
Final 31.01.2017
Franciza Star Kebab trece Prutul

Vrei sa ști despre francize

1 Declaratii
Final 07.10.2016
Cafenea in loc de masina!

Ma mandresc cu acest copil. Impresionant articolul din pundtul lui de gandire. Multumesc celui ce l-a scris pentru ca in fraze scurte si concise a reusit sa exprime cum acest...

1 Declaratii
Final 01.09.2016
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

Ai revenit si ma bucur caci imi lipseau articolele tale...mult succes

2 Declaratii
Final 19.06.2015
Fornetti încheie cu succes reorganizarea

In sfarsit un nou articol ,asteptam si ma bucur mult de tot...mult succes FORNETTI

2 Declaratii
Final 18.06.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Cu noul patron o sa le mearga la fel de bine...renumele e deja.

3 Declaratii
Final 12.05.2015
McDonald’s România, preluat de un rus

Premiile pentru studenti este un obicei care ar trebui pastrat si urmat de toti angajatorii.Nu pot trece cu vederea originea noului  angajator si nu as vrea sa am dreptate dar...

3 Declaratii
Final 11.05.2015