Slănic Moldova, stațiunea supranumită Perla Moldovei, atrage un număr din ce în ce mai mare de turiști în fiecare an.
Vineri
21.06.2013
Dacă nu te-ai hotărât încă, poate te ajută topul celor mai mari agenții de turism din România. Unele dintre acestea se dezvoltă prin franciză.
 

Nu mai avem o vacanță de vară ca în timpul școlii. Cele trei luni de vacanță pe care le aveam cândva le-am sintetizat în mini-vacanțele de 1 Mai, Paște și Rusalii. Pentru mulți dintre noi urmează însă și mult așteptatul concediu. Dacă nu ți-ai ales încă o destinație de vacanță, poate te orientezi în funcție de topul celor mai mari agenții de turism din România după cifra de afaceri, realizat de Mediafax.

Primele trei locuri în top sunt ocupate de Happy Tour, Eximtur și Christian Tour. Happy Tour, cea mai mare agenție de turism la nivel național, a înregistrat anul trecut afaceri de 182 milioane de lei scrie Mediafax. Agenția a fost fondată în anul 1996, însă de la sfârșitul lui 2007, compania este deținută 100% de GED, un fond de investiții spaniol, care a adus în România și franciza de înfrumusețare Cellulem Block Bellezza.

Eximtur, ocupanta celei de-a doua poziții, este cea mai mare agenție de turism cu capital românesc. Anul trecut, vânzările companiei au ajuns la 157 milioane de lei. În anul 2011, compania a lansat programul național de franciză, iar până în prezent rețeaua agențiilor de turism s-a extins, cuprinzând pe lângă cele 14 agenții proprii și 11 agenții francizate în orașele București, Brașov, Craiova, Galați, Brăila, Iași, Mediaș, Pitești, Târgu-Mureș, Alba Iulia și Bistrița.

Locul al treilea al topului realizat de Mediafax este ocupat de Christian Tour, agenția care a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 155,8 milioane de euro. Următoarele poziții în clasament sunt ocupate de Perfect Tour, Vola.ro, Accent Travel&Events, Hotel Air, Travel Turism, Mareea.

(L.N.)
Elena Cărăușu
ziarist
/5/
Vezi mai multe