2013-07-26

EXIMTUR, două decenii de tradiție în turism

O echipă valoroasă, două milioane de turiști,un program național de francize de succes- câteva dintre realizările EXIMTUR în cei 20 de ani de activitate în România.

Au trecut două decenii de când EXIMTUR deschidea prima agenție din țara noastră. Astăzi, EXIMTUR este unul dintre cele mai importante nume din piața de turism, fiind cea mai mare agenție de turism cu capital 100% românesc, care are în spate o întreagă echipă de profesioniști și milioane de clienți. ”Cei 132 de angajați sunt cel mai important asset al nostru. Fără o echipă valoroasă nu poți să faci performanță. De asemenea, cele două milioane de turiști și cei 2.500 de clienți corporate care au apelat la serviciile EXIMTUR reprezintă alte două puncte de reper importante în viața companiei noastre. O altă realizare importantă este programul național de francize EXIMTUR, care este un succes. Avem deja 12 agenții deschise în sistem de franciză”, a declarat pentru Franchising.info.ro Radu Hriniuc, Director Vânzări EXIMTUR.

Palma de Majorca este una dintre cele mai cautate destinatii turistice din Spania. Fot. Porto Cristo, Palma de Majorca

Cele mai căutate destinații turistice până la finlul lunii iulie au fost Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania și Italia. ”Putem spune că topul destinațiilor externe este similar cu cel de anul trecut, cu mențiunea că am înregistrat o creștere a cererii pentru Grecia și o ușoară scădere a interesului turiștilor pentru Spania”, spune Radu Hriniuc. În România, cele mai căutate sunt stațiunile Mamaia, Eforie Nord, Saturn, Neptun, Jupiter, Venus, Baile Felix, Predeal, Costinesti, Mangalia.

Până la finalul acestui an, EXIMTUR și-a propus să implementeze încă cinci francize în orașele în care nu are agenții în prezent. ”De asemenea, vrem să implementăm softurile și aplicațiile la care am lucrat lucrat în acest an. Din punct de vedere al indicatorilor financiari, preconizăm o ușoară creștere a cifrei de afaceri în 2013 față de 2012”, spune Radu Hriniuc.

EXIMTUR sărbătorește cei 20 de ani de tradiție pe piața românească împreună cu clienții agenției. Compania a derulat o campanie prin care fiecare client care a cumpărat un pachet de servicii în luna aprilie, a beneficiat de un cadou aniversar: obiecte de sezon estival sau vouchere valorice pentru achiziții ulterioare de servicii turistice. De asemenea, în perioada 8 iulie – 8 octombrie, clienții EXIMTUR care trimit companiei impresii din vacanță vor primi poza preferată din concediu sub formă de magnet de frigider.

Despre EXIMTUR
EXIMTUR este cea mai mare agenție de turism cu capital 100% românesc. În anul 2011, compania a lansat programul național de franciză, iar până în prezent rețeaua agențiilor de turism s-a extins, cuprinzând pe lângă cele 14 agenții proprii și 12 agenții francizate în orașele București, Brașov, Craiova, Galați, Brăila, Iași, Mediaș, Pitești, Târgu-Mureș, Alba Iulia și Bistrița.

 

(E.C.)

Distribuie articolul

Comentează pe forum

2

Elena Cărăușu

ziarist

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank