2013-08-06

Rompetrol se extinde în Moldova și Bulgaria

În Moldova, pe lângă cele 53 de staţii de distribuţie în sistem de franciză, compania mai deţine 4 staţii proprii, situate în nordul țării.

Grupul Rompetrol, prin diviziile de retail din Moldova și Bulgaria, a deschis de la începutul anului 12 noi stații de distribuție, mărind astfel rețeaua din cele două țări la 114 puncte de alimentare, arată un comunicat de presă al companiei. Până la sfârșitul anului, compania intenționează să mai deschidă alte 6 benzinării în aceste țări.

„Alături de unicul nostru acționar – KazMunayGas (compania națională de petrol și gaze din Kazakhstan), suntem pregătiți să continuăm dezvoltarea activităților și operațiunilor Rompetrol în regiunea Mării Negre și Europa de Vest. În perioada următoare, ne vom concentra pe extinderea și consolidarea activităților de retail și trading, pentru a susține legătura dintre cea mai mare și modernă rafinărie din România – Petromidia și o piață regională de 300 de milioane de oameni. Obiectivul nostru principal este să furnizăm consumatorilor produse de calitate, prin extinderea în următorii 3-5 ani a rețelei de distribuție în zona Mării Negre”, declară Felix Lunev, Vicepreședinte Senior pentru diviziile retail și trading, Grupul Rompetrol.

Rompetrol, benzinarie Fot. PROFIT system

Grupul Rompetrol operează în prezent peste 1.100 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina, urmând să dezvolte operaţiuni și în Turcia.

Dintre noile benzinării, 11 sunt situate în Chişinău şi una în Burgas, contribuind la consolidarea cotei de piață a companiilor în aceste zone importante, prin distribuția produselor de calitate obținute la rafinaria Petromidia. În prezent, Rompetrol Moldova acoperă cea mai mare parte a orașului Chișinău, care deține 34% din numărul total de automobile din Republica Moldova, în timp ce Rompetrol Bulgaria are peste 30% din stații localizate pe malul Mării Negre, dintre care 4 în Burgas.

În Moldova, pe lângă cele 53 de staţii de distribuţie în sistem de franciză, compania mai deţine 4 staţii proprii, situate în nordul Moldovei, care comercializează exclusiv autogaz, cât şi capacităţi de stocare la Târnova. Aceste active au fost incluse în portofoliul companie în 2011, prin preluarea activităţii companiei MoldInterGaz, parte a Rompetrol Gas. Datorită acestei achiziţii, compania a început comercializarea de GPL în aproape jumătate din staţiile operate.

Grupul Rompetrol operează în prezent peste 1.100 de puncte de alimentare în România, Republica Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa, Spania şi Ucraina, urmând să dezvolte operaţiuni și în Turcia.

Distribuie articolul

Comentează pe forum

3

Elena Cărăușu

ziarist

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank