2013-08-24

O franciză în stilul Getei

”Domeniul în care lucrez îmi oferă șansa să învăț în fiecare zi ceva nou”- este unul dintre motivele pentru care Maurits Dohmen, General Manager Geta Voinea Hair and Beauty Salon, își iubește job-ul.

Olandezul Maurits Dohmen este unul dintre străinii care s-au stabilit pe meleagurile autohtone datorită unei românce. ”Soției mele îi era foarte greu să-și găsească un loc de muncă în Olanda din cauza legilor destul de stricte privind angajarea românilor. Drept urmare, în urmă cu aproximativ doi ani, m-am mutat în România pentru a putea fi alături de soția și de băiețelul meu”, povestește Maurits. La scurt timp de la sosirea în București, a fost contactat de Geta Voinea. ”Inițial am crezut că este ceva în neregulă cu părul meu”, își amintește zâmbind Maurits. De fapt, experiența și recomandările tânărului olandez au convins-o pe binecunoscuta stilistă și maestră a coafurilor să-i ofere acestuia sarcina de a dezvolta rețeaua de saloane de înfrumusețare.

Maurits Dohmen, General Manager Geta Voinea Hair and Beauty Salon Fot. Geta Voinea Hair and Beauty

"Ca manager general, sunt implicat în toate proiectele companiei. Ziua de lucru depinde foarte mult de proiectul pe care îl derulăm. Sunt responsabil de dezvoltarea noilor proiecte, de tot ceea ce este legat de marketing, crearea și menținerea contactelor externe, creșterea business-ului- cum este, de exemplu, partea de franciză" - Maurits Dohmen, General Manager Geta Voinea Hair and Beauty Salon.

Ce informații ne puteți oferi despre sistemul de franciză ”Geta Voinea”?
Noi nu o numim chiar franciză, o numim ”licență”. Geta a vrut să extindă brand-ul ”Geta Voinea”, împreună cu stilul și calitatea specifice acestuia. Interesant este faptul că eu nu aveam un background în industria frumuseții, așa că nu știam exact cum funcționează acest domeniu. M-am gândit că fiind în România, în perioada crizei, ar trebui să facem ceva diferit față de o franciză obișnuită. Am încercat să minimizăm costurile. Proiectul nostru nu include doar cumpărarea unei licențe, încasarea unei redevențe. Am venit cu un sistem în care plătești o sumă fixă pe lună, indiferent de profitul pe care îl obții.

Care sunt beneficiile pe care le acordați celor care cumpără licența Geta Voinea?
În primul rând primești numele Getei Voinea, împreună cu stilul și calitatea brand-ului. În acest sens, vei beneficia de tot sprijinul Getei: va împărtăși cu tine experiența ei în domeniul hair&beauty și în conducerea saloanelor. Geta este foarte promovată în mass-media, care acordă o atenție deosebită acestui brand. Automat și partenerul nostru beneficiază de toate aceste prezențe în presă. Saloanele noastre arată la fel. Avem un designer interior care se va ocupa de aspectul salonului tău. Desfășurăm o activitate intensă în mediul online. De exemplu, peste 45.000 de persoane ne urmăresc doar pe paginile de Facebook. Ne-am reînnoit site-ul, am crescut și numărul de vizitatori. În trei- patru luni am ajuns la peste 100.000 de vizitatori pe www.getavoinea.ro, site unde va fi încorporat și partenerul nostru.

Andreea Esca, Mihaela Rădulescu și Loredana Groza sunt doar câteva dintre vedetele care apreciază performanțele Getei Voinea. Ce informații puteți să ne oferiți despre clienții saloanelor Geta Voinea?
Zi de zi ne calcă pragul toți cei care au o pasiune pentru styling, atât oameni obișnuiți, cât și VIP-uri. Înainte să mă alătur companiei, lucrurile erau puțin mai clare. Saloanele Geta Voinea erau localizate doar în zone high-class: Dorobanți, Băneasa, Cartierul Francez, Upground Pipera. Mai nou avem un salon și în zona Berceni din Capitală, în centrul comercial Sun Plaza. De fapt, recent, ne-am concentrat atenția și pe mall-uri, zone în care traficul este foarte ridicat, lucru care poate fi în avantajul francizaților noștri. Avem în medie peste 60.000 de clienți pe an în saloanele noastre. Cei mai mulți clienți au saloanele situate în mall-uri, undeva între 1000-2000 de clienți/lună.

Cum s-a resimțiti criza în activitatea saloanelor Geta Voinea și cum ați reușit să depășiți obstacolele apărute în urme dezechilibrului economic?
Ca urmare a crizei, clienții care veneau de două ori pe lună la salon și-au redus vizitele la jumătate. Sunt însă și o serie de lucruri bune pe care le poți face în perioada crizei. Când mi-am început activitatea la Geta Voinea, în București existau circa 6.000 de saloane de înfrumusețare, de la cele foarte mari, la cele de la colțul străzii. După un an, o mare parte din acestea au dispărut. Acum au rămas cam 4.000. Ceea ce pentru noi este bine deoarece am reușit să atragem clienții saloanelor care s-au închis. Când am deschis salonul din Sun Plaza(Berceni), am schimbat puțin înfățișarea acestuia pentru a-l adapta la cerințele clienților din zonă. Salonul din Berceni arată altfel față de cel din centrul comercial Băneasa Shopping City, însă avem aceleași prețuri. Păstrăm aceeași grilă de prețuri pentru a păstra calitatea serviciilor oferite. Ne-am axat foarte mult și pe menținerea clienților existenți. Avem contracte corporate și organizăm diferite seminare în cadrul companiilor. Pentru finalul lunii august am pregătit un concept nou, prin care putem acorda serviciile unui număr extins de persoane, într-un timp scurt.

Ce planuri de dezvoltare v-ați fixat pe termen lung?
Ne dorim să construim o rețea puternică de saloane de înfrumusețare. Vrem ca în fiecare oraș mare din România să existe un salon Geta Voinea. În prezent avem doi parteneri, în Craiova și București, însă purtăm discuții cu potențiali parteneri din București, Ploiești, Brașov și Piatra Neamț. Pentru viitor, avem în vedere și expansiunea în țările în care sunt foarte mulți români, ca Italia, Spania și Grecia.

(E.C.)

Distribuie articolul

Comentează pe forum

3

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank