2012-02-06

Asociația Română de Franciză

Asociația Română de Franciză a luat ființă în 2006, la inițiativa unui grup de manageri de firme americane de comerț având printre obiective de activitate și franciza.

Asociația Română de Franciză îşi desfăşoară activităţile în beneficiul pieței de franciză, atât pentru întreaga societate, cât şi pentru unul dintre segmentele acesteia. Ea activează în concordanţă cu statutul organizaţiei, colaborînd cu organizaţiile şi persoanele asociate la valorile şi scopurile comune.

Asociația Română de Franciză are ca scop principal analiza, dezvoltarea și promovarea francizei ca activitate comercială în România.

ARF își propune satisfacerea dorinței de cunoaștere și de informare atât a publicului larg, cât mai ales a profesioniștilor din domeniu (francizați, francizori, asociații, Camere de Comerț și Industrie, consultanți). Ideea de bază care a dus la crearea Asociației Române de Franciză a fost ca, dincolo de spiritul competitiv care caracterizează sectorul francizei, este necesar un spațiu de dialog care să permită identificarea problemelor de interes comun și soluționarea lor.

Dincolo de promovarea interesele membrilor, scopul Asociației Române de Franciză este de a impune standardele unui climat de afaceri onest, performant, transparent, prin inițiative cum ar fi lupta împotriva francizelor ilegale , combaterea furturilor de know how, contrafacerilor, promovarea concurenței loiale între toți comercianții din România.

Conducerea este asigurată de Adunarea Generală, formată din Directorii Generali ai societăților membre. Proiectele asociației sunt realizate în cadrul unor grupuri de lucru, la care participă membrii asociației, prin punerea la dispoziție de mijloace sau de specialiști în franciză. Această asociație este o organizație non-profit și de sine stătătoare și nu poate fi afiliată la vreun partid politic.

Distribuie articolul

Comentează pe forum

0

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank