2013-11-06

Noi tehnologii la Fornetti Ungaria

Acestea permit companiei să dezvolte noi sortimente de produse de patiserie și panificație, fără aditivi sau conservanți.

Fornetti Kft. din Ungaria, compania mamă a master-francizei Fornetti din România, și-a modernizat brutăria folosind tehnologii de ultimă generație. Fondurile pentru derularea acestui proces, respectiv 136 de milioane de forinți, au provenit din accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Economică, a declarat Attila Bánhidi, Directorul de Marketing și Vânzări al companiei.

Fornetti este una dintre cele mai extinse francize din Romania Fot. Fornetti

Rețeaua Fornetti din Ungaria reunește circa 2.200 de francize.

Noile tehnologii permit Fornetti Ungaria să-și extindă portofoliul de produse cu alte sortimente, cu un gust unic, care nu conțin aditivi sau conservanți. În cadrul programului a fost înființat un proiect pilot, care va fi extins la nivel de producție industrială. Astfel, în viitor, vor apărea pe piața maghiară circa 40 de produse noi Fornetti.

Fornetti Kft. Deține în Ungaria circa 2200 de francize, la nivel internațional numărul acestora ajungând la 5.000. Fornetti România s-a înființat în anul 2001, ca master franciză a Fornetti Kft. La sfârşitul anului 2012, reţeaua Fornetti număra 620 de unităţi, fiind una dintre cele mai cunoscute francize de pe piaţa locală.

Distribuie articolul

Comentează pe forum

2

Elena Cărăușu

ziarist

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank