Lemet a deschis cel mai mare magazin din Capitală

Compania Lemet are în prezent peste 100 de magazine, cea mai mare parte din acestea fiind operate în sistem de franciză.
Miercuri
20.11.2013
Producătorul de mobilă își concentrează atenția asupra Bucureștiului, unde a ajuns la cinci magazine.
 

În așteptarea unui anunț pentru deschiderea celui de-al doilea magazin Ikea din România, producătorii de mobilă locali continuă expansiunea și ocupă spațiile rămase libere. În acest an, Lemet, unul dintre cei mai importanți producători de mobilă din țară, a deschis zece magazine. Cea mai recentă unitate a fost inaugurată în această lună, în București, în zona Bucur Obor.

”Nu prea mai avem unde să ne ducem în țară. Doar în 2012 am deschis 12 unități noi, iar în 2013 alte 11. Acum e timpul să ne concentrăm mai mult pe Capitală, unde odată cu magazinul de la Bucur Obor ajungem la cinci unități. Bucureștiul este orașul cu cel mai mare potențial de dezvoltare, în care studiile ne arată că cererea de mobilier nu este în totalitate acoperită iar cele 5 magazine LEM’S nu sunt suficiente. În următorii doi ani intentionăm să avem o mai bună acoperire a orașului”, a declarat Adrian Rizea, directorul comercial al rețelei.

Magazinul LEM’S deschis în zona Obor este cel mai mare magazin al rețelei din Capitală, cu o suprafață de 1.000 de metri pătrați. Cu acest spațiu comercial rețeaua LEM’S ajunge la o suprafață totală de retail, la nivelul întregii țări, de peste 65.000 de mp. Compania a investit în noul magazin circa 1.6 milioane de lei.

Fabrica de mobilă Lemet din Câmpina este o afacere de familie, fondată în anul 1991. Magazinele din rețeaua de vânzare a produselor fabricii Lemet funcționează sub denumirea Lem's. Compania are în prezent peste 100 de magazine, cea mai mare parte din acestea fiind operate în sistem de franciză. Atât în fabrica Lemet cât şi în reţeaua LEM’S activează peste 1.250 de angajaţi.

Pe piața locală de mobilă concurează companii ca IKEA, Elvila, kika, Lemet, Mobexepert, Casa Rusu, Neoset, o parte dintre acestea extinzându-se și în sistem de franciză. În afară de Lemet și Casa Rusu a anunțat că își va extinde rețeaua de magazine în acest an: 19 unități noi, dintre care aproximativ jumătate vor fi francize.


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015