”Când spun 8 Martie cu siguranță mă gândesc la Ziua Mamei”

”Le doresc tuturor femeilor, indiferent de statutul lor ( mama, soție, iubită), să se bucure de ceea ce simt în această zi frumoasă și să poarte cu ele în suflet acest sentiment în toate zilele anului. Totodată le urez succes, dragoste, liniște, bucurie și înțelepciune. Nu în ultimul rând „La mulți ani tuturor mămicilor! Să fiți fericite alături de comorile voastre!”- Alexandra Arsenie, INSIA România.
Marţi
04.03.2014
"Admir femeia care conduce imperii în timpul săptămânii și weekend-ul îl dedică familiei", spune Alexandra Arsenie, Business Development INSIA România.
 

Ce semnificație au pentru tine zilele de 1 și 8 Martie?
Toată lumea știe că luna Martie nu înseamnă doar a treia lună din calendar, ci este şi Luna femeii. În această lună sunt două zile mai frumoase în viaţa oricărei femei. Prin micile atenții femeia se simte mai prețuită, ceea ce nu poate fi decât plăcut. Când spun 8 Martie cu siguranță mă gândesc la „Ziua Mamei”. A fost întotdeauna ziua care s-a învârtit în jurul mamei, încă de când eram copil și pregăteam flori și felicitări pline cu sclipici. Este adevărat că nu trebuie să așteptăm o anumită zi din an pentru a ne arăta dragostea față de cea care ne-a dat viață, dar 8 Martie este cu siguranță una din acele zile speciale când aducem în centrul atenției una dintre cele mai importante persoane din viața noastră, MAMA.

Care este cel mai frumos mărțișor pe care l-ai primit/cadou de 8 Martie?
Au fost foarte multe cadouri frumoase primite de-a lungul anilor. Fiecare mărțisor pe care l-am primit e frumos în felul lui și îmi amintește cu drag de persoana care mi l-a dăruit. Indiferent de ocazie sunt adepta cadourilor simbolice, dar oferite din suflet. Gestul contează și faptul că acea persoană și-a amintit de mine. Una peste alta, un mărțisor de suflet care îmi vine în minte este o broșă vintage deosebită primită de la sora mea.

Care este femeia pe care o admiri cel mai mult? (vedetă, antreprenoare, politician etc).
Admir foarte multi femei și nu pot sa spun că am un model după care mă ghidez. De la fiecare persoană pe care o admir încerc să învăț câte ceva. În carieră mi-am luat câteva puncte de reper. Dacă este să privim la nivel mondial, unele dintre cele mai puternice și cunoscute companii sunt conduse de femei, fie că vorbim despre industria auto, IT ori FMCG și aici putem aminti de Indra Nooyi, Președinte PepsiCo ori Marissa Mayer, CEO Yahoo. Admir femeia care conduce imperii în timpul săptămânii și weekend-ul îl dedică familiei, pe cea care a dat de dulcele gust al succesului însă rămâne ancorată cu picioarele pe pământ sau pe orice femeie care, de cele mai multe ori, joacă după reguli, dar care știe că viața se trăiește cât mai departe de ele. De la fiecare trebuie sa învățăm câte ceva și să ne creăm propriul model.

Alexandra Arsenie este Business Development Manager INSIA România. Într-un interviu acordat portalului nostru, Alexandra ne spunea că are un job în care nu se poate plânge de rutină deoarece întâlnirile zilnice şi deplasările în ţară îi oferă ocazia să cunoască multe persoane interesate de noul sistem de franciză INSIA. Îi mulțumim încă o dată Alexandrei pentru că a acceptat să se alăture campaniei noastre Săptămâna Femeii!


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe