Fornetti vrea să-și stingă datoriile până în 2019

Fornetti România a fost înfiinţată în anul 2001, ca master franciză a companiei Fornetti Kft.
Marţi
17.06.2014
Compania are în plan o înviorare a activității economice generale, mărirea volumului producției și alinierea sortimentației la cerințele consumatorilor.
 

Cel mai extins lanț de patiserii din România, aflat în reorganizare judiciară din 31 mai 2012, anunţă o redresare economică vizând stingerea datoriilor până în 2019 şi creşterea în continuare a cotei de piaţă şi, implicit, a cifrei de afaceri, informează un comunicat de presă trimis redacţiei.

În data de 8 mai, creditorii au aprobat modificarea planului de reorganizare a companiei (plan ce se va încheia pe 1 iunie 2015), confirmat oficial o săptămână mai târziu de judecătorul sindic. Modificarea prevede, în urma înţelegerilor încheiate cu principalii creditori, o eşalonare a datoriilor care permite dezvoltarea ulterioară a companiei.

Aplicarea planului de reorganizare a dus la reducerea numărului de creditori aflaţi în sold şi a cuantumului creanţelor din tabelul definitiv de la 51 la 31 milioane lei, precum şi creşterea cifrei de afaceri în 2013 cu 6,7% faţă de 2012, până la peste 70 milioane lei.

Fornetti a intrat pe piața românească în anul 2001 și este una dintre cele mai cunoscute francize din România. Compania care a dezvoltat pe piața locală sistemul de patiserie congelată și coacere la vedere a fost pe loc îndrăgită de români, lucru reflectat în extinderea rapidă a punctelor de vânzare Fornetti.

Dorim să sporim datele statistice care, la ora actuală, relevă un număr de 650 de magazine în ţară, 385 de angajaţi ai SC Fornetti România şi peste 1.500 ai partenerilor de franciză", susțin reprezentanții companiei.


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe