Când romantismul se contopeşte cu business-ul

FlorideLux aduce discount-uri de până la 25% pentru peste 30 de aranjamente florale realizate din cei mai nobili trandafiri roșii, roz, albi sau portocalii.
Luni
28.07.2014
Vânzările florăriilor cresc semnificativ, una dintre florile cele mai căutate fiind trandafirul, afirmă reprezentanţii FlorideLux.
 

Trandafirii roșii conduc în preferințele florale ale românilor, potrivit FlorideLux, unul dintre principalii comercianți de flori de pe piața locală. Peste 40% din vânzările florăriilor FlorideLux sunt generate de trandafiri, atât de către cei din soiul Ecuador, oferiți cu precădere de îndrăgostiții care vor să-și surprindă iubitele, cât și de cei din soiuri delicate precum Red Naomi, Passion, Avalanche sau Aqua.

Având în vedere că trandafirii sunt cei mai buni mesageri ai iubirii, ei sunt oferiți în special de către bărbați, fie pentru a cuceri sau pentru a-și surprinde iubitele și soțiile, pentru a le cere iertare sau pentru a le cere în căsătorie, potrivit informațiilor FlorideLux.

În ocazii de business sunt oferiți, în general, trandafiri albi, care semnifică sinceritate, iar pentru mame sunt oferiți trandafirii portocalii, ce simbolizează speranța, sau cei roz, care emană respect și iubire sinceră”, spune Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux.

Dosinescu afirmă că soiurile preferate de români sunt trandafirii roșii de Ecuador, care au un aspect nobil, cu tija înaltă și cupa florii foarte mare. De asemenea, din gama trandafirilor roșii, se cumpără foarte mult și Red Naomi sau Passion, în timp ce pentru alte culori sunt preferați trandafirii albi Avalanche, cei portocalii din soiul Wow și Aqua sau Blushing Akito pentru cei roz.

Perioada cu cele mai mari vânzări de trandafiri este luna februarie, care coincide cu Ziua Îndrăgostiților și Dragobetele, însă și în restul anului trandafirii se numără printre cele mai căutate flori.

Pentru a încuraja romantismul și a-i determina pe bărbații români să își surprindă iubitele în permanență cu o floare, FlorideLux a demarat, în perioada 21-27 iulie, o campanie specială, care are în prim plan trandafirii. În „Săptămâna Trandafirilor, FlorideLux aduce discount-uri de până la 25% pentru peste 30 de aranjamente florale realizate din cei mai nobili trandafiri roșii, roz, albi sau portocalii.

Această campanie ne-a fost inspirată de un proaspăt tătic, care a comandat pentru soția sa trei coșuri de 101 trandafiri roșii și 24 de baloane cu heliu, pentru a celebra sosirea pe lume a noului lor bebeluș. Gestul acesta de tandrețe și împlinire ne-a întărit crezul că românii sunt niște romantici incurabili care nu ezită în niciun moment să-și împărtășească iubirea”, afirmă Dosinescu.

CEO-ul FlorideLux estimează, pe perioada campaniei, o creștere de circa 20% a vânzărilor de trandafiri față de o săptămână similară de vară, dar și o creștere de până la 40% față de vânzările de trandafiri din aceeași perioadă a anului trecut.

Florăriile FlorideLux, cu o experiență de peste 10 ani pe piața din România, oferă produse și servicii de calitate precum buchete și aranjamente florale, coșuri cadou, aranjamente flori funerare, cadouri business, concepte florale de anvergură, design profesional pentru Crăciun și alte evenimente importante, cu livrare oriunde în România. Din iulie 2013, grupul FlorideLux s-a extins la nivel global, prin afilierea la ”1800Flowers.com” și alăturarea la cea mai mare rețea de florării din lume, Bloomnet, lucru ce permite și livrarea rapidă de buchete oriunde în lume. Primele francize FlorideLux au fost deschise în Brașov, Cluj, Arad, Pitești și Iași.

În iunie 2014, FlorideLux a atras în acționariat companiile Mediafax Group, una dintre cele mai importante companii media din România, și BAC Investment Banking, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de consultanță în fuziuni și achiziții. Acestea controlează împreună 35% din grupul FlorideLux.


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015