Business la minut
Vedem continuu la ştiri cum magazinele de cartier dispar din cauza supermarketurilor. Motivul principal pare să fie preţul mai mic pe care magazinele mari îşi permit să-l ofere şi promoţiile acestora. Există însă o reţea de magazine de proximitate care a anunţat planuri ambiţioase pentru 2015. Este vorba despre 1 Minute, brand-ul polonez deţinut de LS Travel Retail România, compania care deţine reţelele Inmedio sau Relay, dar şi franciza restaurantului Subway din Gara de Nord.
Magazinele 1 Minute sunt poziţionate foarte bine, în clădiri de birouri sau în terminale de transport, cum ar fi aeroporturile. Ele comercializează produse de patiserie şi sandwich-uri preparate în magazin, cafea, tabac, băuturi răcoritoare sau reviste/cărţi. Primul magazin 1 Minute din România a fost deschis pe 26 august 2011, în prezent existând 12 unităţi în România.
Anul viitor, 1 Minute se va dezvolta pe doua formate uşor diferite, potrivit reprezentanţilor companiei, scrie Wall-Street.ro. Vor fi păstrate locaţii din zonele de tranzit- aeroport, gări, metrou- unde va fi implementat formatul 1 Minute convenience, respectiv formatul 1 Minute premium pentru centrele de afaceri.
“Din punctul de vedere al dezvoltării reţelei de convenience, în următorii doi ani ne aşteptăm să urmărim planul de expansiune, plan care prevede între 10 şi 15 magazine noi/an, alături de o consolidare a reţelei existente”, a declarat Petruţa Ioniţă, director marketing & store 1 Minute.
Pentru brand-ul 1 Minute, LS Travel caută francizaţi în oraşele mari din România. Investiţia necesară pentru deschiderea unui magazin variază între 1.300 şi 2.700 de euro, iar contractul se încheie iniţal pentru 3 ani.
Segmentul de proximitate a fost atacat şi de retaileri mari, cum ar fi Metro, cu franciza La Doi Paşi, Carrefour cu franciza Express şi Mega Image cu Shop&Go. Spre deosebire de 1 Minute, cei 3 retaileri s-au axat în principal pe locaţii de cartier. Rămâne de văzut care va fi soarta francizelor de cartier, ţinând cont că studiile specialiştilor nu sunt favorabile. Potrivit acestora, anul viitor mai multe magazine de cartier vor fi închise, iar extinderea acestora se va diminua.
Articole citite
Dnipro-M este un lanț dinamic de magazine specializate în unelte electrice, extinzându-se prin modelul de franciză. Ce îl diferențiază de concurență?
Cea mai mare comunitate de antreprenori independenți din România, respectiv franciza LaDoiPași, care a depășit două mii de magazine, își dorește să aibă noi parteneri în toată țara.
Dacă vrei să ai un partener puternic care este, de fapt, cea mai mare rețea de magazine independente din România, alătură-te francizei LaDoiPași.
Franciza Leonidas, cu o prezență internațională remarcabilă și două decenii de existență în România, continuă expansiunea la nivel național.
O franciză mai puțin obișnuită, creată de un jurnalist din Slovenia, a început să se extindă la nivel european.
Cele mai citite
Saloanele Magic, un concept de franciză bazat pe o experiență consolidată, inovație și produse premium, își dovedește în fiecare zi profitabilitatea
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Retailerul polonez de proximitate Żabka, cu peste zece mii de magazine, intră pe piața din România, estimând că va deschide aproximativ 200 de unități doar în acest an.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Subiecte populare in Forum
KFC și Pizza Hut merg la munte
O sa le meagra bine sigur. Multa bafta!_________________________________Steve WorksPizzeria Napoli
Franciza Express se extinde și în afara Bucureștiului
Provincia a ramas de izbeliste...umblam ca bezmeticii dupa un loc de munca si cu sanse minime
Retailerii cu cele mai multe reclame în perioada Paştelui
Nu ma asteptam ca Metro sa fie cap de lista la reclame...
Premieră pe piața de retail din România
Ce bine ar fi daca romanii s-ar intoarce acasa.Toti si-ar dori dar aici ce sa faca?
Prăjiturile la mare căutare
Numai cand privesti fotagrafia atasata si papilele gustative o iau razna...Cui nu i plac dulciurile?
Prăjiturile la mare căutare
Inutil sa adaug ploaia torentiala din cavitatea bucala...minunat ca apar si alte produse pentru ca numarul celor "dulci" (medical) din pacate este in crestere
Prăjiturile la mare căutare
Romanii stiu sa sarbatoreasca si fara dulciuri nu ar mai fi sarbatoare...fara cozonac este imposibil sa sarbatoresti Sfintele sarbatori pascale
Premieră pe piața de retail din România
Ce bine ar fi daca pe langa piata de desfacere am fi si producatori de orice...ceva care sa ne dea un raspuns la intrebarea:ce lasam in urma noastra ?