La mâna francizei
În anul 2000, pe piaţa românească apărea un brand care, un deceniu şi jumătate mai târziu avea să umple Facebook-ul cu fotografii cu manicihiura impecabilă a femeilor: Perfect Nails. Brand-ul este deţinut de compania General Management Group. În prezent, Perfect Nails este prezent în 9 locaţii în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Ploieşti, Deva şi Cluj. Patru dintre acestea sunt operate de francizaţi. În viitor, reprezentanţii brand-ului vor să deschidă francize şi în Iaşi, Bacău şi Braşov.
Saloanele specializate în manichiură şi pedichiură Perfect Nails au înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de circa 1,85 milioane de euro, potrivit ZF. Investiţia într-un salon variază între 50.000 – 80.000 euro, la care se adaugă taxa de franciză în valoare de 5.000 de euro.
„Avem peste 10 ani de experienţă şi saloane care funcţioneaza în sistem de franciză în marile oraşe din România. Suntem o soluţie la cheie pentru saloane. Punem la dispoziţie tot ce are nevoie francizatul pentru a deschide un salon”, susţin reprezentanţii companiei.
Din ce în ce mai multe femei aleg manichiura cu unghii false, fie că vorbim despre unghiile cu gel sau cu acryl, în special datorită duratei mari a acestora, care poate ajunge la circa o lună. Bineînţeles, şi latura estetică a acestora este foarte importantă. Când vine vorba despre crearea de modele, imaginaţia cosmeticienelor nu are limite. O ameninţare la adresa saloanelor de manichiură şi pedichiură o reprezintă cosmeticienele care şi-au deschis propriile „saloane” în confortul locuinţei proprii, care nu oferă nicio explicaţie pentru veniturile încasate şi atrag un număr destul de ridicat de cliente.
Articole citite
Franciza Nomasvello, numarul 1 mondial în centre de epilare definitivă cu Laser & IPL, a deschis un nou salon în ansamblul rezidențial Cosmopolis.
Franciza Nomasvello, numărul 1 mondial în centre de epilare definitivă cu Laser & IPL, deschide un nou salon, de această dată în ansamblul rezidențial Cosmopolis din nordul Capitalei.
Ce poate fi mai benefic pentru o franciză decât prezența unor persoane cu notorietate la un eveniment al liderului mondial în centre de epilare definitivă, adică Nomasvello?
Franciza Nomasvello, numărul 1 mondial în centre de epilare definitivă cu Laser & IPL, deschide un nou salon în orașul Otopeni.
Franciza Nomasvello, specializată în servicii de epilare definitivă și terapii faciale cu laser și IPL, caută parteneri pentru înființarea de noi centre în București și în alte orașe ale țării.
Cele mai citite
Subway a detronat McDonald’s în topul celor mai mari fast-food-uri din întreaga lume.
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Când pleci la drum, știi cum se calculează valoarea reală a unei investiții în franciză? Aspiranții ar trebui să știe ceva mai mult despre verificarea sustenabilității costurilor.
Iată că precedentul a fost creat pentru franciza Bella Italia Pizza Express! Ce mai rămâne de făcut? Nimic mai simplu ...
Sistemele de franciză pot fi clasificate în moduri variate, în funcție de anumite caracteristici, dar ele sunt fundamental diferite în funcție de 3 criterii.
Subiecte populare in Forum
Microuniversul mov în franciză
DUPA CATE IMI AMINTESC MOVUL A AVUT UN ROL IMPORTANT SI IN CAMPANIA ELECTORALA SI CANDIDATUL RESPECTIV A CASTIGAT ALEGERILE
Microuniversul mov în franciză
Astept sa se deschida microuniversul mov si in orasul meu.
Mişcări în franciză
Fitness...de cand imi doresc sa ajung la o sala..inca o data timpul e dusmanul meu...
Cum devine Yoga un concept de lifestyle
Normal că căutam să ne echilibrăm viata intr-un anumit mod, yoga sună interesant ...
Cum devine Yoga un concept de lifestyle
Uneori avem impresia ca suntem in razboi cu toata lumea,asta o fi cel de-al treilea razboi momdial
Cum devine Yoga un concept de lifestyle
Stirile negative cu care ne bombardeaza canalele tv,stresul de zi cu zi,lipsurile,creditele bancilor pe care cineva de 25 ani ne manipuleaza dandu-ne cu tifla,eurile din...
Mişcări în franciză
Preturile sa fie accesibile in comparatie cu veniturile obtinute de majoritatea viitorilor posibili clienti,pentru ca putini sunt cei care isi permit
Microuniversul mov în franciză
Dca uiti de toate grijile probabil este valabila si reciproca te uita si grijile si trai neneaca