Semne bune în reţeaua Fornetti

Fornetti s-a extins prin franciză în România, reţeaua de patiserii numărând în prezent aproximativ 600 de parteneri.
Luni
12.01.2015
Compania face o radiografie a anului trecut şi ne prezintă cel mai important obiectiv pentru 2015.
 

Lanţul de patiserii Fornetti România începe anul 2015 cu dreptul. Compania a anunţat un profit estimat la 500.000 euro pentru 2014 şi o cifră de afaceri pentru piaţa internă şi externă de peste 100 milioane de lei. Fornetti speră să iasă din insolvenţă în acest an, planul de reorganizare urmând să fie finalizat la finalul lunii mai, informează un comunicat de presă al companiei.

„În planul vânzărilor pe piața internă s-a înregistrat o creștere de 7% față de anul precedent, respectiv 6700 de tone. Acest fapt a fost ajutat și de deschiderea a noi magazine, aceasta reprezentând o creștere față de anul 2013 cu 5%. Partenerii aflați în sistem au beneficiat de posibilitatea deschiderii de noi magazine fără achitarea taxei de franciză”, a declarat Csaba Toth, Director General Fornetti România.

Anul trecut, compania a încheiat parteneriate cu cele mai importante reţele de magazine şi a introdus 7 produse noi. De asemenea, au fost dezvoltate şi cercetările pentru o nouă tehnologie de preparare.

Fornetti a intrat pe piața românească în anul 2001 și este una dintre cele mai cunoscute francize din România. Compania şi-a extins rapid punctele de vânzare de-a lungul anilor, reţeaua de patiserii numărând în prezent circa 600 de parteneri. Compania mamă a master-francizei Fornetti din România este Fornetti Kft. din Ungaria, care deține pe piața maghiară circa 2200 de patiserii. La nivel internațional, numărul acestora ajunge la 5.000 de unități.


Elena Cărăușu
ziarist
/2/
Vezi mai multe