Transformarea restaurantelor proprii în francize nu este o metodă nouă pe care YUM!Brands o aplică pe piaţa chineză. Acelaşi lucru a fost aplicat şi în cazul brand-ului KFC.
Luni
19.01.2015
În ultimii ani tot mai multe lanţuri de fast-food au ales să se dezvolte pe piaţa din China. A venit rândul celor de la Pizza Hut.
 

Dat fiind faptul că până în anul 2020, se preconizează că numărul de consumatori din China va creşte de la 300 milioane, cât este în prezent, la 600 milioane, tot mai multe lanţuri de fast-food din Statele Unite ale Americii au ales să se dezvolte aici. YUM!Brands, compania care deţine brand-urile Pizza Hut, KFC şi Taco Bell, a confirmat recent că va dezvolta reţeaua Pizza Hut în China printr-un model de business foarte cunoscut nouă: franciza.

Potrivit declaraţiilor oficiale, francizaţii din vor putea prelua restaurantele deja existente, operate în prezent de compania mamă. În acest fel, francizaţii nu vor începe de la zero şi vor putea evita o mulţime de probleme care apar la start-up-uri. Restaurantele şi-au dovedit deja succesul şi au deja un număr format de clienţi, acesta avantaje venind împreună cu pachetul de franciză, susţin reprezentanţii companiei.

Deşi în acest fel Pizza Hut nu-şi va mări numărul de restaurante din China, oferă antreprenorilor localo şansa să preia un restaurant în  franciză şi creşte puterea brand-ului, a modelului de franciză şi a întregii reţele de restaurante.

Contractul de franciză se semnează pentru o perioadă de 10 ani. Francizaţii nu îşi vor putea alege singuri un restaurant dintr-o anumită locaţiei. Reprezentanţii companiei vor alege care sunt restaurantele care vor fi operate în sistem de franciză.

Pizza Hut a intrat pe piaţa din China în anul 1990. În prezent, reţeaua companiei numără peste 1.200 de restaurante în 300 de oraşe şi este brand-ul de pizza numărul 1 din piaţa chineză. Succesul acestuia se datorează şi faptului că reţetele americane au fost adaptate gusturilor pieţei locale.

Pizza Hut operează pe piaţa românească din 1994 sub contract de masterfranciză acordat companiei American Restaurant System. Pizza Hut a venit în România în 1994, odată cu deschiderea primei locaţii din Calea Dorobanţilor, iar în prezent deţine nouă restaurante în Bucureşti, două în Cluj şi câte unul în Iaşi, Constanţa, Ploieşti şi Timişoara.

Pizza Hut este singura companie producătoare de pizza ce a fost nominalizată în Top 10 francize în 2009 de către Revista Entrepreneur. Compania a început acum 50 de ani în Wichita, Kansas, iar în prezent deţine aproape 10.000 de restaurante în mai mult de 90 de ţări. Pizza Hut este subsidiară a Yum! Brands, Inc., unul dintre cei mai mari francizori la nivel internaţional.


Elena Cărăușu
ziarist
/2/
Vezi mai multe