Cristian şi Dan Onetiu, Fondatori Life Care
Miercuri
18.02.2015
Life Care, prima companie românească importatoare de produse bio vrea să se extindă peste graniţe.
 

Fericirea este greu de definit, întrucât pentru fiecare în parte înseamnă altceva. Pe piaţa locală există o companie care le promite românilor că va încerca să îi facă fericţi. Este vorba despre Life Care, prima companie românească importatoare de produse bio, care şi-a anunţat recent inetenţia de a se extinde peste graniţe, prin franciză. Astfel, în perioada 11-14 februarie 2015, compania participă în Germania, la BIOFACH, principalul târg de produse alimentare organice din lume şi de produse pentru îngrijire personală bazate pe principii naturale.

După aproape 10 ani de consolidare a modelului de business pe plan local, dar şi prin agenţi, în ţări precum Italia, Spania sau Ungaria, compania vizează prin prezenţa la BIOFACH iniţierea colaborărilor cu parteneri atât din spaţiul european, cât şi din afara Europei, în scopul înfiinţării unor francize care să reproducă modelul de business şi în afara României.

„Life Care înseamnă un mod de viaţă mai sănătos şi mai fericit, principiu aflat la baza produselor comercializate, care beneficiază de certificări recunoscute pe plan naţional şi internaţional şi prin stimularea calităţilor antreprenoriale ale oamenilor şi, astfel, a prosperităţii lor”, a spus Cristian Oneţiu, co-fondator Life Care. „De aceea, ne propunem să ducem viziunea Life Care şi în alte ţări, cu acelaşi scop, de a le oferi oamenilor posibilitatea unei vieţi fericite în fiecare zi.”

Cu o cifră de afaceri de aproximativ 100 de milioane de dolari într-un deceniu de activitate, Life Care comercializează peste 500 produse premium naturale, cu elemente bio sau 100% bio, destinate îngrijirii personale, curăţeniei locuinţei şi suplimente naturale, aparţinând unor producători cu renume internaţional.

Produsele se înscriu în conceptul „Roata fericirii” care cuprinde şapte arii ale fericirii: sănătate şi imunitate, slăbire sănătoasă, sport & nutriţie, frumuseţe, îngrijirea casei, dezvoltare personală, bani şi antreprenoriat.

 


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015