ANA PAN este cel mai important lanț de cofetărie, patiserie și panificație din București.
Joi
07.05.2015
Franciza lui Copos a încheiat săptămâna de dinaintea Paștelui cu vânzări record.
 

ANA Pan a anunțat vânzări record în săptămâna de dinaintea Sărbătorilor Pascale, cu o cifră totală de vânzări ce se ridică la 7% din vânzările anuale, potrivit unui comunicat de presă al companiei. Acest rezultat cumulează vânzările din magazinele proprii cu cele realizate prin punctele de distribuție din cadrul retailerului Mega Image și cu vânzările online, prin intermediul magazinului electronic propriu.

În medie, la majoritatea magazinelor, vânzările din săptămâna dinaintea Paștelui sunt de cel puțin 3 ori mai mari decât într-o săptămână obișnuită. În săptămâna de dinaintea Paștelui s-au vândut peste 13,000 cozonaci și 7,000 bucăți de pască, cu 16% mai mult decât în perioada similară a anului 2014 și cu 54% mai mult decât în 2013. Clienții sunt tot mai atrași de produsele dietetice pe care ANA Pan le-a dezvoltat în ultimii ani, tendință ce s-a făcut remarcată și în selecția produselor tradiționale de Paște.

La aniversarea a 25 de ani de ANA Pan, mă bucur să constat că avem în spate o frumoasă tradiție, un renume solid și două generații de clienți care și-au aniversat cele mai frumoase momente cu produse ANA Pan! Pentru următorii 25 de ani ne propunem să creștem cât alții în 50 și să devenim numărul 1 în produse de patiserie și cofetărie tradiționale românești” a declarat Alexandra Copos, CEO & Chairwoman of the Board, care a preluat conducerea companiei ANA Pan in 2013.

ANA PAN este cel mai important lanț de cofetărie, patiserie și panificație din București. Prima cofetărie Ana a fost deschisă în toamna anului 1990 de George şi Mihaela Copos. În 1994, din prima cofetărie Ana s-a dezvoltat Ana Pan, societate pe acţiuni cu capital integral privat, care are ca domeniu de activitate fabricarea şi comercializarea produselor de cofetărie, patiserie şi panificaţie. În noiembrie 2007, compania a lansat sistemul de franciză de distribuţie.

În prezent, rețeaua de magazine ANA Pan numără 12 magazine și 6 Shop in Shop în parteneriat cu Mega Image. În paralel cu acestea, ANA Pan a lansat și un magazin online unde se pot lansa comenzi de torturi pentru orice ocazie, platouri aniversare, cozonaci și produse de sezon.

În noiembrie 2014 a fost lansată, sub brandul ANA Pan, ANA Baking Co, o cafenea-concept cu atmosferă de inspirație new-yorkeză ce servește un mix de produse proaspete de patiserie, cofetărie și mâncare „on-the-go”, pentru orice moment al zilei, perfecte pentru toți aceia care își desfășoară activitatea zilnică în viteză dar care caută și apreciază calitatea și diversitatea.


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

KFC și Pizza Hut merg la munte

O sa le meagra bine sigur. Multa bafta!_________________________________Steve WorksPizzeria Napoli

4 Declaratii
Final 04.07.2015
Franciza Express se extinde și în afara Bucureștiului

Provincia a ramas de izbeliste...umblam ca bezmeticii dupa un loc de munca si cu sanse minime

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Retailerii cu cele mai multe reclame în perioada Paştelui

Nu ma asteptam ca Metro sa fie cap de lista la reclame...

4 Declaratii
Final 12.05.2015
Premieră pe piața de retail din România

Ce bine ar fi daca romanii s-ar intoarce acasa.Toti si-ar dori dar aici ce sa faca?

4 Declaratii
Final 12.05.2015
Prăjiturile la mare căutare

Numai cand privesti fotagrafia atasata si papilele gustative o iau razna...Cui nu i plac dulciurile?

3 Declaratii
Final 12.05.2015
Prăjiturile la mare căutare

Inutil sa adaug ploaia torentiala din cavitatea bucala...minunat ca apar si alte produse pentru ca numarul celor  "dulci" (medical) din pacate este in crestere

3 Declaratii
Final 08.05.2015
Prăjiturile la mare căutare

Romanii stiu sa sarbatoreasca si fara dulciuri nu ar mai fi sarbatoare...fara cozonac este imposibil sa sarbatoresti Sfintele sarbatori pascale

3 Declaratii
Final 07.05.2015
Premieră pe piața de retail din România

Ce bine ar fi daca pe langa piata de desfacere am fi si producatori de orice...ceva care sa ne dea un raspuns la intrebarea:ce lasam in urma noastra ?

4 Declaratii
Final 27.04.2015