Cât timp (și nervi) economisești dacă plătești întreținerea online?

Aviziero, programul online de gestiune a asociațiilor de proprietari a fost lansat pe piața în 2010 și este folosit în prezent în administrarea a peste 7500 de apartamente, iar numărul acestora este în continuă creștere.
Marţi
15.01.2013
Întreținerea părea imposibil de plătit cu cardul, însă Aviziero a venit cu o soluție la această problemă.
 

Românii au efectuat în anul 2012 un număr de 4,1 milioane de plăți online, în valoare de 220 milioane de euro. Plățile online ne scutesc de drumurile inutile la sediile unor companii sau chiar de învoitul de la serviciu pentru achitarea unor facturi. Cel mai des românii plătesc cu cardul la supermarket, în farmacii, în magazinele de îmbrăcăminte și în magazinele de bricolaj. Aviziero, prima aplicație online de gestiune a asociaților de proprietari din România, aduce pe piața autohtonă o nouă premieră: plata cu cardul a întreținerii, serviciu disponibil la nivel național. Începând cu luna ianuarie a acestui an, utilizatorii Aviziero îşi pot achita întreținerea online, folosind cardul, direct din contul personal.

“Plata cu cardul a întreținerii reprezintă un pas natural în evoluția portofoliului de servicii oferite de Aviziero. Încă de când am lansat aplicația știam că urmează să introducem și un astfel de beneficiu și suntem încântați că acum putem să le oferim utilizatorilor Aviziero avantajele plății online a întreținerii.”, a declarat Bogdan Ioan, Managing Partner & Founder Aviziero. “Întreținerea rămăsese ultima cheltuială lunară ce nu putea fi plătită cu cardul, iar faptul că Aviziero oferă acest serviciu în premieră la nivel național ne bucură și ne motivează. Vom continua să dezvoltăm aplicația și să fim cât mai aproape de nevoile utilizatorilor.”, a continuat Bogdan Ioan.

Întreținerea poate fi plătită online utilizând toate tipurile de carduri disponibile pe piață
Aviziero găzduieşte pe site-ul său, www.aviziero.ro, două soluţii de acceptare la plata cu cardul, una oferită de către BCR, cel mai important grup financiar din România, și cealaltă de către PayU, parte a grupului european de plăți online omonim cu operațiuni în Polonia, România, Ungaria, Cehia, Rusia, Turcia și Ucraina. Compania VISA a oferit sprijin şi consultanţă pe toata perioada de implementare a sistemului de acceptare a plăţilor online cu cardul prin intermediul aplicaţiei online, iar noul serviciu oferit de Aviziero permite utilizarea tuturor tipurilor de carduri disponibile pe piață, inclusiv Visa, Visa Electron, Mastercard si Maestro.

BCR încurajează folosirea cardului pentru plata electronică a cheltuielilor lunare
“Să începem cu o întrebare foarte simplă: Câţi dintre noi nu se învoiesc de la birou sau apelează la vecini, prieteni, rude pentru a putea plăti întreţinerea la timp? Răspunsul nostru a fost că suntem “mult prea mulţi” în această situaţie. De aceea, încurajăm deţinătorii de card de pe piaţa românească să folosească cardul pentru plata electronică a cheltuielilor lunare (plăţi facturi, utilităţi, taxe şi impozite, şamd) şi să-şi salveze astfel timpul pentru alte activităţi alături de persoanele apropiate. Acum, alături de Aviziero, punem la dispoziţia deţinătorilor de card cea mai simplă, rapidă şi sigură metodă de plată a întreţinerii. Soluţia de plată aduce beneficii atât locatarilor cât şi administratorilor asociaţiilor de proprietari. Acest sector dominat încă de cash prezintă un potenţial enorm pentru migrarea către plăţile cu cardul bancar şi avem încredere că în viitorul apropiat proporţia va fi inversată.”, declară Zoltan Sipos, Director Executiv al Direcţiei de Carduri BCR.

“Visa Europe s-a implicat încă de la început în susţinerea acestei iniţiative inovatoare, de acceptare a plăţii cu cardul pentru întreţinere – un serviciu dorit de foarte mulţi români, în special datorită flexibilităţii oferite plătitorilor. Vrem să oferim mereu deţinătorilor de card posibilitatea de a alege, iar acum au la îndemână această soluţie convenabilă, prin care îşi pot plăti întreţinerea oricând, de oriunde şi fără niciun comision.” declară Cătălin Creţu, Director General Romania, Visa Europe.

“Plata online aduce beneficii majore utilizatorilor de internet care economisesc mult timp în achitarea obligațiilor pentru diferite servicii care trebuie plătite lunar, numărul tranzacțiilor de acest tip înregistrând o creștere de 49% în 2012 față de 2011. Prin implementarea soluției PayU, proprietarii locuințelor din asociațiile care utilizează aplicația Aviziero își vor putea plăti rapid și la timp facturile la întreținere, iar administratorii vor avea încasări mai rapide și vor observa reducerea întârzierilor la plată. Ne așteptăm ca majoritatea clienților Aviziero să adopte rapid noua metodă de plată.”, declară Andreia Stavarache, Sales & Marketing Manager PayU România.

Plata online a întreținerii aduce avantaje atât pentru proprietari cât și pentru administratori. Printre avantajele de care se pot bucura proprietarii se numără posibilitatea achitării întreținerii în orice moment al zilei și din orice locație, economie de timp, flexibilitate si confort. Pentru administratori, introducerea noului serviciu oferit de Aviziero presupune înregistrarea automată a încasărilor, reducerea riscului de gestiune a banilor cash, dar și reducerea programului de casierie sau chiar desființarea acestuia.

Aplicaţia pune la dispoziţia utilizatorilor 3 module de servicii. Modulul de bază, Aviziero (Tabel), ce calculează lista de întreţinere și gestionează fondurile, modulul Aviziero Pro (Contabilitate), ce include funcţionalităţile modulului Aviziero(Tabel) şi oferă în plus toate serviciile de contabilitate necesare unei asociaţii de proprietari și modulul Acces Proprietari care oferă utilizatorilor posibilitatea de a avea acces non-stop la toate informaţiile legate de întreţinere.

(E.C.)
/2/
Vezi mai multe

Articole citite

Ce face un logo să fie bun? /19.06.2022

Logo-ul este primul lucru care le vine în minte oamenilor despre un brand, motiv pentru care este important ca aceștia să îl rețină ca pe o aminitire pozitivă.

Idei de afaceri în oraşe mici /17.02.2015

Chiar dacă multe dintre ele sunt „locuri în care nu se întâmplă nimic“, business-urile locale se pot dezvolta foarte bine şi în oraşele mici. Trebuie să fiţi doar mai atenţi la specificul fiecărei localităţi în parte şi mai ales la necesităţile locuitorilor. Publicaţia „Adevărul“ ne propune o trecere în revistă cu idei de afaceri în oraşe mici.

Egalitatea de gen generează performanţe mai bune în companii /03.02.2015

Ernst&Young a publicat raportul Women. Fast forward: The time for gender parity is now, care și-a propus să afle răspunsul la două întrebări: care sunt cele mai importante bariere în dezvoltarea profesională a femeilor şi care sunt elementele care le pot propulsa în carieră.

De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor /22.01.2015

Atunci când îşi aleg denumirile firmelor, imaginaţia românilor nu are limite. Cei mai mulţi dintre români aleg cu sufletul, cu speranţă şi, în unele cazuri, cu foarte mult umor. Dovadă studiul făcut de compania Keysfin care a căutat cele mai originale denumiri de firme.

Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri /06.01.2015

Jones Lang LaSalle a realizat un studiu care analizează extinderea şi prezenţa a 250 de retaileri internaţionali în peste 57 de pieţe comerciale importante. Citeşte pe ce loc se află Bucureştiul şi ce capitală ocupă poziţia fruntaşă.

Subiecte populare in Forum

Alocații pentru copii

Spune-mi, cu pașaport românesc pot primi alocații pentru copii până la 18 ani? Am citit informatiile de pe site https://cetatenie.md/detskie-posobiya/

1 Declaratii
Final 18.05.2023
Reputația francizei, un aspect esențial

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacere pusă la cale într-o cafenea

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Starbucks vine în biroul companiilor

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
KFC preferă mall-urile

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacerile Safety Broker au crescut în timpul crizei

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Profi ia locul Rapidului din Brașov

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Franciza de provincie: un business cu suflet

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

6 Declaratii
Final 08.01.2023