Euromaster

Informatii despre sisteme de franciza

Descrierea sistemului de franciza

Rețeaua Euromaster a apărut în anul 1992, având ca acționar majoritar compania Michelin.

Reteaua este activă in 17 tari, cu un număr de 2324 de centre din care peste 800 funcționează în sistem de franciză, are peste 11.000 de angajați (fara centrele care functionează în sistem de franciză), comercializează peste 9 255 000 anvelope pe an și deține peste 2800 de autovehicule de intervenție.

Ca expert în anvelope, Euromaster are misiunea de a asigura confortul și siguranța clienților în orice condiții în care aceștia utilizează anvelopele achiziționate. Expertiza noastră provine din anii de experienţă acumulată în colaborarea îndelungată cu clienţii şi este întărită de profesionalismul cu care angajaţii noştri îşi fac datoria în fiecare zi.

Startul programului de franciză a fost dat în anul 2008, programul extinzându-se în 13 dintre cele 17 tări în care suntem prezenti. În România, programul de franciză Euromaster a fost lansat în anul 2012. Obiectivul nostru este ca un număr cât mai mare de potenţiali clienţi să beneficieze de know-how-ul nostru incontestabil.

Unitati personalizate

15

Unitati in sistem de franciza

5
Fotografie locatie
Informatii pentru francizati

Sprijin pentru francizati

Va oferim:

  • Puterea unei reţele omogene
  • Notorietatea brandului
  • Know-how
  • Mărci şi servicii exclusiviste
  • Acces la numeroşi clienţi business
  • Oferta comerciala - Include totalitatea mijloacelor şi tehnicilor comerciale pentru dezvoltarea afacerii francizatului: profitabilitate, vizibilitate
  • Comunicare şi campanii promoţionale naţionale sau personalizate
  • Sistem IS/IT complet, internet şi extranet
  • Achiziţii: efectul de reţea
  • Suport pentru activitatea de diversificare
  • Marcă dedicata
  • Acces la Flote Naţionale
  • Campanii naţionale pentru generarea de trafic
  • Oferte comerciale de impact
  • Acţiuni pe plan local

Cerinte de baza

Franciza Euromaster se adresează service-urilor care activează deja în domeniul anvelopelor şi care doresc sa devină specialişti în anvelope şi întreţinere rapidă şi doresc să se integreze într-o reţea puternică şi dinamică, care să le permită dezvoltarea afacerii.

Informații suplimentare vor fi furnizate la cerere.
Informatii despre francizor

Euromaster Tyre & Services Romania SA

Global City Business Park, Sos. București Nord nr.10, Clădirea  O11 , etajul 4, oraș Voluntari, Județul Ilfov

(+40) 0741 017 015

cosmin.munteanu@euromaster.com

www.euromaster.ro

Persoana de contact pentru candidati

Cosmin Munteanu

Afla mai multe

Completeaza formularul de contact de mai jos daca vrei mai multe informatii. Informatiile din formular vor fi trimise direct catre Euromaster

Mesaj
Nume si prenume *
Oras *
Telefon de contact *
E-mail *

Articole citite

Cele mai citite

De ce să achiziționezi o franciză în asigurări? /07.05.2018

Specialiștii spun că industria asigurărilor din România se află la un nivel modest, comparativ cu cea a altor state din Europa. Ca orice piață în tranziție, România prezintă multe provocări, dar și potențialul este diferit în comparație cu țările dezvoltate, fiind departe de a atinge un nivel de saturație pe toate segmentele de asigurări.

PRESSTO caută Master Francizat în România /02.05.2018

Rețeaua spaniolă PRESSTO se extinde dinamic la nivel global. Planurile de expansiune vizează deschiderea de locații și pe piața românească, în sistem de master franciză.

Franciza specialiștilor în recrutare /18.04.2018

Din perspectiva resurselor umane, externalizarea poate aduce multe beneficii unei companii care dorește să își concentreze eforturile pe optimizarea producției și reducerea costurilor. O franciză în acest domeniu prezintă multe oportunități.

Investiţie sigură în resursele umane /01.04.2018

Cea mai sigură cale de a garanta supraviețuirea unei companii s-a dovedit a fi investiția în oameni. Resursele umane sunt recunoscute ca fiind singurele capabile să producă și să reproducă celelalte resurse ale unei organizații, iar antreprenorii înțeleg acest fapt.

Un nou jucător pe piața francizelor /28.03.2018

În urmă cu puțin timp, într-un articol în care făceam o analiză a pieței asigurărilor din România, am anunțat că firma noastră de consultanță, PROFIT system, pregătea pachetul de franciză pentru o firmă broker de asigurări.

Catalogul conține informații provenite direct de la deținătorii sistemelor. Înainte de a semna un acord de colaborare, fiecare candidat ar trebui să verifice personal fiecare ofertă prezentată în catalogul cu francize. Editorii își rezervă dreptul de a verifica lista de sisteme și informațiile din fiecare director. Dacă primiți informații că datele prezentate sunt incorecte sau neactualizate, vă rugăm să contactați redacția.