LaDoiPaşi

Informatii despre sisteme de franciza

Descrierea sistemului de franciza

Franciza LaDoiPași este un proiect al Metro România ce pariază pe comerțul tradițional dezvoltat de întreprinzătorii independenți, în spiritul comunității locale, bazat pe familiaritatea, încrederea şi nevoile specifice ale acesteia. 

Unitati personalizate

1 (în Bucureşti)

Unitati in sistem de franciza

Peste 600 de magazine în franciză, în toată România.

Informatii pentru francizati

Sprijin pentru francizati

LaDoiPași este rețeaua de magazine în franciză numărul 1 în România, cu peste 600 de magazine la nivel național. Magazinele LaDoiPași pot fi găsite peste tot în ţară, în oraşe şi sate, având o suprafaţă ce porneşte de la 60 mp.

De ce un magazin de proximitate în franciză LaDoiPași?

Noul concept LaDoiPași, dezvoltat de METRO, aduce o creștere a competitivității magazinelor în franciză și implicit a atractivității pentru consumatorul final.

O marcă puternică şi uşor de recunoscut, susţinută continuu prin marketing, așa cum este LaDoiPași, este foarte eficientă în atragerea de noi clienţi.

Implementăm un model de afacere sustenabil pe termen lung, ai cărui principali piloni sunt:

  • Suport financiar

  • Promovare națională

  • Design modern

  • Livrare marfă

  • Servicii adecvate

  • Sortiment relevant

  • Instruire pentru angajaţi

  • Sprijin şi consultanţă

  • Dezvoltarea comunității în jurul magazinului


Investitie totala, asteptari

Suntem deschişi propunerilor, urmând să definim împreună nivelul investiţiei în funcţie de specificităţile locaţiei.


Cerinte de baza

Profilul candidatului ideal este al unui proprietar de magazin alimentar, din mediul urban sau rural, care deţine o locaţie cu suprafaţă de vânzare de minimum 60 mp. 


Informatii despre francizor

METRO CASH & CARRY ROMÂNIA SRL

Bd. Theodor Pallady nr. 51, București

0374.072.072

contact@la-doi-pasi.ro

www.la-doi-pasi.ro

Afla mai multe

Completeaza formularul de contact de mai jos daca vrei mai multe informatii. Informatiile din formular vor fi trimise direct catre LaDoiPaşi

Mesaj
Nume si prenume *
Oras *
Telefon de contact *
E-mail *

Articole citite

Cele mai citite

Catalogul conține informații provenite direct de la deținătorii sistemelor. Înainte de a semna un acord de colaborare, fiecare candidat ar trebui să verifice personal fiecare ofertă prezentată în catalogul cu francize. Editorii își rezervă dreptul de a verifica lista de sisteme și informațiile din fiecare director. Dacă primiți informații că datele prezentate sunt incorecte sau neactualizate, vă rugăm să contactați redacția.