2012-02-08

Dezavantajele francizării pentru un francizor

Francizarea are numeroase avantaje, însă sunt și multe dezavantaje de care ar trebui să ții cont înainte să iei în considerare această opțiune.

  1. Francizații care au avut succes în conducerea unei companii în sistem de franciză doresc să devină independenți. Prin urmare, francizatul poate deveni un competitor puternic, deoarece cunoaște foarte bine piața, dar mai ales pentru că știe exact cum să abordeze situația competitivă cunoscând atât punctele forte, cât și cele slabe ale francizorului. Din acest motiv este important să fie inclusă în acordul de franciză clauza ce specifică faptul că francizatului îi este interzis să intre în competiție cu francizorul sau cu ceilalți francizați din sistem. Cu toate acestea trebuie să fim conștienți de faptul că această clauză trebuie supusă unei evaluări din punct de vedere etic și al legislației anti-monopol. În concluzie, francizatul poate deveni un competitor doar după trecerea unei perioade de grație stabilită în clauza contractului.
  2. Un alt dezavantaj poate fi considerat atunci când vine vorba despre taxele pe care francizatul trebuie să le plătească francizorului ce nu depind de nivelul vânzărilor, ci de profitul realizat. Sunt șanse ca francizatul să încerce să subestimeze valoarea acestui profit astfel ajungând ca venitul tău ca francizor să scadă.
  3. Nu se pot ignora, de asemenea, problemele asociate cu necesitatea de a impune francizatului respectarea standardelor de calitate în managementul francizei. Aceste standarde sunt importante în a menține imaginea pozitivă a întregului sistem de franciză. Există situații în care, pentru un motiv sau altul, nu se pot implementa în mod corespunzător recomandările francizorului incluse în pachetul de franciză.

Consultanții PROFIT system

Distribuie articolul

Comentează pe forum

0

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank