Dezavantajele unei francize din punctul de vedere al unui francizat

Miercuri
22.02.2012
Unele persoane consideră că aderând la o rețea de franciză vor avea o afacere ce va merge de la sine, o afacere ușoară și profitabilă. Însă nimic nu poate fi mai fals, orice afacere implică un anumit grad de risc, iar o franciză nu reprezintă o excepție.
 

Înainte de a te decide să te alături unei rețele de franciză este indicat să analizezi fiecare dezavantaj al francizei în parte.

  1. Controlul din partea francizorului
    Încă din definiția francizei se înțelege că relația dintre francizor și francizat este bazată pe control. Francizatul este proprietarul afacerii sale, însă el este obligat să respecte regulile impuse prin contractul de franciză. El trebuie să înțeleagă că în schimbul avantajelor rezultate din asocierea cu francizorul trebuie să accepte controlul acestuia în legătură cu respectarea calității și a standardelor de funcționare. Fiecare francizat ce nu respectă standardele de calitate aduce un impact negativ nu numai asupra propriei afaceri, ci și a întregii rețele de franciză și, prin urmare, asupra celorlalți francizați. Din această cauză, francizatul impune anumite reguli și acestea trebuie respectate de toți francizații.
  2. Taxe, taxe
    Din păcate, nimic nu este gratis. Pentru utilizarea know-how-ului francizorului, un risc mai mic de eșec și pentru suport trebuie să plătești. Francizatul plătește francizorului o taxă inițială de intrare în sistem, apoi continuă să plătească cheltuielile curente ale afacerii și taxele lunare, pentru ca în final să-și plătească contribuția la fondurile administrate în scop de marketing. Chiar și în cazurile în care contractul de franciză nu prevede taxe de franciză, francizatul va trebui să achiziționeze bunuri de la francizor. În general, cu cât conceptul de afacere este mai profitabil și posibilitatea de succes este mai mare, cu atât taxele sunt mai mari.
  3. Dificil de separat
    Acordul de franciză va include anumite restricții privind vânzarea sau transferul afacerii către o altă persoană. Aceasta este o limitare clară a libertății economice în activitatea francizatului, însă această reglementare are o justificare justă. Din moment ce francizorul este meticulos în alegerea unui francizat al rețelei, atunci de ce nu ar fi la fel de strict când vine vorba de un înlocuitor al acestuia?
  4. Greșelile francizorului
    Francizorul poate face, uneori, greșeli în gestionarea rețelei de franciză. Spre exemplu, inovațiile aduse de el asupra conceptului afacerii și introduse în acordurile de franciză valabile pot să nu fie foarte reușite și pot afecta și pe ceilalți francizați. Imaginea brandului poate deveni din ce în ce mai puțin respectată din motive independente de francizat.

Aneta Wieczorek, PROFIT system


Subiecte populare in Forum

Alocații pentru copii

Spune-mi, cu pașaport românesc pot primi alocații pentru copii până la 18 ani? Am citit informatiile de pe site https://cetatenie.md/detskie-posobiya/

1 Declaratii
Final 18.05.2023
Reputația francizei, un aspect esențial

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacere pusă la cale într-o cafenea

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

1 Declaratii
Final 08.01.2023
Starbucks vine în biroul companiilor

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
KFC preferă mall-urile

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Afacerile Safety Broker au crescut în timpul crizei

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Profi ia locul Rapidului din Brașov

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

2 Declaratii
Final 08.01.2023
Franciza de provincie: un business cu suflet

ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...

6 Declaratii
Final 08.01.2023