Merită să cumperi o franciză în asigurări?
Cunoscând oportunitățile acestui tip de afacere, corelat cu trendul consumatorilor, am început să cercetăm piața pentru a identifica ce concurență există pe această nișă și a identifica nivelul de dezvoltare al acestui sector în Romania. Voiam să înțelegem dacă afacerea în cauză a ajuns în acel punct de maturitate al business-ului și prezintă toate caracteristicile pentru a putea fi francizată.
Prima franciză în domeniul asigurărilor a fost lansată în anul 2008, iar în prezent sunt mai multe societăți de brokeraj în asigurări care oferă posibilitatea achiziției și dezvoltării unei francize în acest domeniu, din totalul celor peste 300 de societăți de brokeraj care există în piață. În ultimii ani, unul dintre principalele canale de distribuție a polițelor de asigurare a devenit cel al brokerilor de asigurări. Statul român impune prin lege condițiile de asigurare, reglementând activitatea societăților de asigurări prin intermediul ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară).
Pentru cei care nu au experiență în acest domeniu, însă sunt interesați să demareze o afacere în asigurări, vă putem spune că persoana care vinde polițe de asigurări și are contractul cu un broker de asigurare se numește asistent în brokeraj (ceea ce înseamnă că poate vinde toate produsele de asigurări de la toate societățile de asigurare prezente pe piața românească).
Un antreprenor, care are deja o afacere și o bază proprie de clienți cărora le livrează produse sau servicii, are un avantaj important atunci când își începe activitatea de asistent în brokeraj, întrucât are posibilitatea de a vinde polițele de asigurare atât clienților existenți, cât și clienților noi, care le trec pragul. Un alt avantaj atunci când ai deja afacerea ta este că nu trebuie sa îți mai bați capul cu cheltuielile de început de drum: înființarea firmei, chiria locației, contabilul și așa mai departe. Verifici dacă ai codul CAEN pentru activitatea specifică agenților de brokeraj inclus în actele firmei, pentru a te asigura că poți desfășura această activitate, obții licența de operare și ești gata să demarezi activitatea. Îți vei investi resursele doar în promovarea și vânzarea polițelor, care îți vor genera un profit suplimentar pe lângă afacerea ta principală.
Brokerajul în asigurări se pretează ca activitate conexă aproape tuturor tipurilor de afacere: magazine sau service-uri GSM, agenții de pariuri sau Loto, service-uri auto/moto, spălătorii auto, stații ITP, evaluatori bunuri mobile și imobile, birouri de turism etc. Cele mai multe dintre acestea au trafic mare de oameni și intră în contact cu mulți posesori de autoturisme sau motociclete ce au datele mașinii la îndemână.
Service-urile auto, spre exemplu, pot oferi clienților confortul de a rezolva și problema asigurărilor RCA și CASCO, direct la service. De asemenea, stațiile ITP sunt unii dintre cei mai de succes asistenți în brokeraj, specializați pe auto. Este un serviciu suplimentar pentru care mulți clienți vă vor fi recunoscători cu siguranță.
Dacă sunteți evaluatori de bunuri mobile și imobile, aveți cu siguranță discuții cu mulți posesori de autoturisme si imobile, ocazie cu care puteți să le oferiți si posibilitatea achiziționării produselor de asigurare pentru bunurile respective.
În cazul vânzărilor auto/moto noi sau second-hand, în momentul vânzării, dealer-ul auto trebuie să îi predea cumpărătorului și actele auto. Mașina nu are voie să iasă pe porțile showroom-ului fără asigurarea RCA valabilă.
Birourile de turism pot oferi clienților asigurări medicale de călătorie atât contra cost, cât și ca beneficiu la achiziționarea vacanței.
Investiția în achiziționarea unei francize în asigurări nu este mare, aceasta fiind în relație directă cu ceea ce vă oferă francizorul: dotări inițiale, training, pachet de promovare etc. La această sumă, se mai pot adăuga 1000-3.000 de euro pentru cheltuieli administrative și operaționale (chirie, calculatoare, mașină etc.), în funcție și de preferințele francizatului. Unele modele de franciză implică angajarea a minimum 2 salariați si amenajarea unui birou cu 2 calculatoare.
Francizatul trebuie practic să se concentreze pe vânzări, în timp ce francizorul de regulă se va ocupa de marketing, raportări, daune etc. Ideal este ca înființarea francizei să fie făcută de către o persoană cu experiență în asigurări, care deține un anumit portofoliu, ce îi va permite să susțină activitatea până când afacerea se va dezvolta.
Înainte de a lua decizia deschiderii unui astfel de business în franciză, vă recomandăm cercetarea atentă a pieței, a viitorului francizor și, nu în ultimul rând, a unor setări realiste în ceea ce privește dorința dumneavoastră de dezvoltare. De-a lungul timpului, am discutat cu mai mulți candidați pentru astfel de francize și știm cât e de importantă luarea primei decizii.
Articole citite
"Dacă nu îți place să lucrezi cu oamenii, va fi destul de dificil să te obișnuiești cu acest domeniu" – declară Paul Aldea, primul francizat RITTER Broker.
Viziune, transparență și profesionalism sunt 3 valențe ale unui business complet - marca RITTER Broker Asigurare și Reasigurare.
Modelul de franciză RITTER Broker a fost construit, avându-se în vedere și posibilitatea de a crea sinergii cu afaceri deja existente și care activează în zona de Business-to-Consumer.
RITTER Broker a lansat recent o provocare pe piața asigurărilor, adresată celor care doresc să devină brokeri de asigurări sau să aibă propria afacere în franciză.
De ce franciza RITTER Broker? Nu este mai simplu să îți înființezi singur o companie de brokeraj în asigurări?
Cele mai citite
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
În urmă cu patru ani, trei prieteni au inaugurat în România Easywash Laundromat Concept, o spălătorie de rufe self service cu program non-stop
MBE România este franciza potrivită celor care caută un business cu succes internațional. Este și cazul lui Codrin Baghiu, care a descoperit afacerea la Londra și a deschis propria agenție la Bacău.
Târgul de francize de la Varșovia este cel mai mare eveniment de pe piața de franciză din Europa Centrală și de Est. Antreprenorii vor putea alege din aproximativ 200 de mărci de francize.
Când peste 30.000 de vizitatori trec pragul unei expoziții, în numai trei zile, nu poate fi vorba decât despre Frachising Expo Paris, cel mai mare târg de franciză din lume.
Subiecte populare in Forum
Finanțează deschiderea afacerii tale
Salut,interesant,vreau detalii și contact cu furnizorul . Mulțumesc !
Afacere de nișă, cu păpuși
Buna ziua, Va rog sa aveti amabilitatea sa-mi spuneti cum pot afla detalii despre franciza "Afacere de nisa cu papusi" Multumesc!
Pe piața de curierat se câștigă bine
Ce trebue sa fac pentru colaborare sau franciza
O nouă piață pentru LG Laundry Lounge
Functioneaza si in Romania? Unde si cu ce investitii?
Spălatul rufelor în franciză
Super tare știu conceptul și chiar sunt interesat!
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
TE-AI SUPARAT PE NOI SI NU MAI VREI SA PUBLICI NIMIC T E R U G A M I N S I S T E N T MAI SCRIE CEVA ORICE
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
Mi - e dor de articolele tale frumoase redactate intr-o forma impecabila...sa fie oare sfarsitul ?
Piața imobiliară din Cluj creşte cu 10% în acest an
Cand este vorba de Cluj termenii crestere,succes...sunt la ei acasa si nu numai la Cluj