De la multinaţională, la brokeraj în asigurări

Alexandra Brătescu, Director de vânzări / Cătălin Vasile, fondator şi Director general Ritter Broker
Miercuri
29.08.2018
Ritter Broker, o afacere 100% românească, bazată pe brokerajul în asigurări, a fost înfiinţată în 2010 de doi tineri antreprenori, foști angajați în multinaţionale.
 

În opt ani de activitate, timp în care a vândut peste 45.000 de poliţe atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor corporate, Ritter Broker a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 13,5 milioane de lei.

Cătălin Vasile, fondatorul şi directorul general al companiei Ritter, a urmat cursurile Facultății de Studii Economice Europene, lucrând în paralel în industria auto, iar ulterior în piaţa de brokeraj în asigurări. În scurt timp, s-a alăturat echipei de conducere Alexandra Brătescu, absolventă a Facultății de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, care a preluat funcția de director de vânzări și, ulterior, a început să lucreze în divizia de trezorerie şi arbitraj a unei bănci austriece din România.

Afacerea Ritter Broker oferea la început servicii de intermediere şi consultanţă în asigurări, dar, pe parcursul anilor, şi-a extins serviciile financiare, acoperind şi intermedierea contractelor de leasing financiar şi operaţional, cât şi intermedierea pensiilor private pilon III. În prezent, Ritter Broker lucrează cu 27 de societăţi de asigurări, trei societăţi de administrare a fondurilor de pensii pilon III şi cu 10 companii de leasing financiar şi operaţional. Pentru 2018, planul Ritter Broker prevede atât dezvoltarea sistemului de franciză la nivel naţional, cât și creşterea numărului de prime brute subscrise.

Am gândit franciza Ritter Broker ca pe o formă de dezvoltare, în care vrem să aducem şi agenţi economici care doresc să îşi mărească veniturile, dar nu dispun de un capital financiar destul de mare, cât şi de experienţa necesară pentru a porni singuri la drum”, spune Alexandra Brătescu.

Modelul de franciză Ritter Broker este conceput astfel încât să poată genera sinergii cu afaceri deja existente, ce activează în zona de business-to-consumer. Ritter Broker oferă și soluții de finanțare pentru leasing atât financiar, cât și operațional, scopul fiind de a oferi clienților, persoane juridice, persoane fizice autorizate și persoane fizice, soluții optime de finanțare pentru leasing.

”Am ajuns la o maturitate a afacerii, avem multă experiență acumulată, astfel încât avem ce transfera viitorilor parteneri în franciză. Cred în primul rând că trebuie să definim corect termenul de franciză în brokerajul de asigurări, în care francizatul Ritter Broker va beneficia de avantajul de a lucra ca broker de asigurari alături de francizor, care îi va pune la dispoziție experiența dobândită. Avantajul acestui sistem de colaborare este că poți deveni comerciant de asigurări și servicii de leasing prin intermediul Ritter Broker, fără a mai fi nevoit să treci prin toate etapele de acreditare în acest domeniu, etape costisitoare atât din punct de vedere financiar cât și logistic”, adaugă Cătălin Vasile.

În ceea ce priveşte piaţa pe care activează, Cătălin Vasile, directorul general al companiei, admite că  aceasta se află încă la un nivel modest comparativ cu cea a altor state membre din Uniunea Europeană, dar este totuşi optimist: „Ca orice piaţă în tranziţie, România prezintă multe provocări, dar şi potenţialul este diferit în comparaţie cu cel al ţărilor dezvoltate, fiind departe de a atinge un nivel de saturaţie pe toate segmentele de asigurări. Tendinţele observate sunt de creştere, datorită faptului că piaţa este stabilă, fiind caracterizată de îmbunătăţirea indicatorilor de prudenţialitate şi lichiditate”.

Părerile unora dintre clienți vin să susțină faptul că echipa Ritter Broker este formată din profesioniști, pregătiți să ofere servicii prompte și serioase:

Am apelat la echipa Ritter pentru a încheia o asigurare CASCO și a fost într-adevăr cea mai bună variantă. Am primit oferte de la mai mulți asiguratori și mi s-a răspuns la toate întrebările cu promptitudine și profesionalism. În concluzie, simt că am salvat atât timp, cât și bani, colaborând cu ei. Voi apela la ei cu siguranță și pentru alte tipuri de asigurări.” - Ioana Blaga

Conexiunea cu Ritter e perfectă! Asigurare de casă, mașină, călătorii, oricând, oriunde, fără bătaie de cap. Cu Ritter, punct ochit, punct lovit. Confort maximum, jur. De exemplu, sun într-o duminică să văd când aș putea să-mi fac asigurare de călătorie. Pe lângă faptul că mi s-a răspuns la telefon duminica, mi-au și făcut asigurarea! Pentru mine, asta înseamnă serviciu complet, fără stres. În caz de necaz, ei sînt acolo. Succes, Ritter!” - Lucia Efrim

„Colaborăm cu Ritter pentru asigurările de răspundere civilă. Mereu prompți și cu soluțiile cele mai bune pentru siguranța noastră și a clienților noștri. Vă mulțumim!” - Amenajari Interioare

De 2 ani nu m-au dezamăgit niciodată și sunt convins ca nici nu o vor face. Prețuri decente, servicii excelente și, mai nou, plata online. Nu am stresul că îmi va expira asigurarea pentru că, de fiecare dată, mă anunță din timp. Ați găsit rețeta perfectă și vă felicit!!! Bravo!!!” - Adrian Anghel

Mai multe informații privind demararea unei afaceri Ritter Broker, în franciză, sunt prezentate în catalogul de franciza, disponibil pe portalul nostru. Dacă aveți întrebări sau vă sunt necesare mai multe detalii pentru a lua decizia finală, așteptăm mesajele voastre pe adresa de email mcoman@profitsystem.ro.


Business Development Manager