Vineri
16.11.2018
După consolidarea poziției în retailul de flori online (B2C), Grupul Floria se focusează pe dezvoltarea vânzărilor B2B.
 

După consolidarea poziției în retailul de flori online (B2C), prin Floria.ro și offline, prin cele 6 florării ale rețelei, Grupul Floria se focusează pe dezvoltarea vânzărilor B2B, prin distribuție națională de flori și plante, segment care a generat 40% din afacerile consolidate din primele 9 luni ale anului curent.

Clienții corporate și IMM au generat în primele 9 luni ale anului o cifră de afaceri de 7 milioane de lei, reprezentând 40% din totalul la nivel de Grup. Cifra de afaceri consolidată a Grupului Floria în primele 9 luni a fost de 17,5 milioane de lei, cu un avans de 40% față de perioada similară din 2017.

“Vânzările Grupului Floria au înregistrat o creștere de 40% faţă de acelaşi interval al anului trecut, aceasta datorându-se atât extinderii distribuției B2B la nivel național, prin intermediul Floria International Wholesale, cât și creșterilor din retail (B2C), prin Floria.ro și rețeaua de florării. În acest moment, suntem singura alternativă locală la brokerii de flori din Olanda și asigurăm distribuție națională către revânzători, indiferent de dimensiunea lor” – declară Adrian Ciucur, CEO Grup Floria.

Depozitul Floria, motorul dinamicii pozitive

Motorul creșterii pe segmentul B2B este depozitul Floria, prin dezvoltarea distribuției la nivel național. Printr-o echipă dedicată de key accounts, activă în toate zonele țării, divizia de import a grupului Floria se adresează exclusiv revânzătorilor, respectiv depozitelor de flori și plante din întreaga țară. De asemenea, clienții tip small business, florării sau floriști independent, sunt deserviți prin web-shop, platforma online prin intermediul căreia pot comanda florile engros, cu livrare oriunde în țară.

“Acest an a adus o schimbare de focus, din retail, unde suntem recunoscuți drept un jucător important și avem un brand puternic, către segmentul B2B. După consolidarea operațiunilor în București, am decis să ne extindem la nivel național, dat fiind că dispunem de resurse pentru a gestiona comenzi de oriunde din țară. Am integrat modelul brokerilor de flori și plante din Olanda, care preiau comenzile prin personal de tip key account de la depozitele regionale, și prin webshop-uri de la florării și floriști independenți. Pentru aceștia, livrarea la adresă reprezintă un avantaj operațional important, având acces direct la flori proaspete din stocul producătorilor din Olanda” – adaugă Adrian Ciucur.

Depozitul Floria a fost deschis în noiembrie 2016, cu o investiție de peste 100.000 de euro, având o suprafață de 330 metri pătrați. Acesta funcționează ca hub logistic pentru distribuția națională către depozite de flori și plante din întreaga țară.

Webshop-ul este o platformă specializată de e-commerce, prin care Grupul Floria promovează digitalizarea distribuției de flori și plante, ca pas firesc către dezvoltarea pieței din România și ridicarea standardului de calitate și eficiență din domeniu.

Prin webshop-ul Floria, revânzătorii din domeniu, atelierele de creație floristică, florarii și designerii floriști, organizatorii de evenimente sau sălile pentru evenimente pot comanda flori proaspete rapid, în regim engros, acestea urmând să le fie livrate direct la florărie sau la atelier.


Flori, flori, flori / Prin webshop-ul Floria, revânzătorii din domeniu, atelierele de creație floristică, florarii și designerii floriști, organizatorii de evenimente sau sălile pentru evenimente pot comanda flori proaspete rapid, în regim engros, acestea urmând să le fie livrate direct la florărie sau la atelier.
Business Development Manager
/1/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015