Ucraina deschide ușa francizei spre Europa
În prezent, PROFIT system dezvoltă concepte de franciză și asigură promovarea francizelor pe portalurile proprii în 15 țări, dintre care 12 sunt în Europa Centrală și de Est / Nord (România, Polonia, Ungaria, Serbia, Cehia, Croația, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Ucraina, Lituania, Letonia), la care se adaugă Italia, Rusia și Arabia Saudită. Noul partener ucrainean va facilita intrarea francizorilor străini în Ucraina și, de asemenea, în Kazahstan, unde operează Grupul de franciză. Pe de altă parte, brandurile ucrainene vor avea acces mai ușor la toate piețele europene din grupul PROFIT system. Contractul dintre cele două companii vizează cooperarea în domeniul consultanței, serviciilor juridice, promovării și francizării. Aceasta ar putea fi o veste bună pentru francizorii români care doresc să se extindă pe piețele din Ucraina și Kazahstan, dar și în alte țări în care Grupul PROFIT system este prezent.
Franchise Group este cea mai mare companie de consultanță în domeniul francizării din Ucraina. Aceasta are ca activitate principală crearea și vânzarea de concepte de franciză. Companiile din Franchise Group operează în mai multe industrii, cum ar fi industria alimentară, a ospitalității și a gastronomiei. "Strategia noastră de dezvoltare se bazează pe achiziția de parteneri locali puternici care deja operează pe piața de franciză" - spune Michał Wiśniewski, CEO al Grupului PROFIT system. "Prin urmare, clienții noștri se pot baza pe suport de specialitate pe diverse piețe europene. În același timp, partenerii noștri, care au adoptat strategia companiei noastre, pot oferi clienților lor asistență privind expansiunea în Europa" - adaugă Michał Wiśniewski.
Rezultate cooperării cu partenerii de franciză din Grupul PROFIT system vor fi vizibile la târgul de franciză din luna octombrie, din Varșovia, unde vor fi introduse mai multe concepte noi, din diverse țări. Grupul PROFIT system este inițiatorul Expo Franchise din Varșovia și anul acesta organizează cea de-a 17-a ediție a târgului.
Articole citite
Franciza Nomasvello oferă oportunitatea de a te alătura unei afaceri profitabile în domeniul epilării definitive.
Retailerul polonez de proximitate Żabka, cu peste zece mii de magazine, intră pe piața din România, estimând că va deschide aproximativ 200 de unități doar în acest an.
Când peste 30.000 de vizitatori trec pragul unei expoziții, în numai trei zile, nu poate fi vorba decât despre Frachising Expo Paris, cel mai mare târg de franciză din lume.
Tot mai mulți proprietari de animale de companie vor să apeleze la serviciile unui comportamentist, dar sunt greu de găsit. Care sunt cerințele pentru a practica această meserie?
Diverse, un brand cunoscut în lumea modei, care activează cu succes pe piețele din Europa Centrală și de Est, caută parteneri în România.
Cele mai citite
Stația RomBeer este un concept în plină dezvoltare, unic în România, căruia i se adaugă tot mai mulți parteneri convinși de soliditatea și profitabilitatea francizei.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
La 20 de ani și-a făcut propria cafenea "5 to go" cu banii cu care ar fi trebuit să-și cumpere prima mașină
În urmă cu patru ani, trei prieteni au inaugurat în România Easywash Laundromat Concept, o spălătorie de rufe self service cu program non-stop
În cazul francizei Ciorbe și Plăcinte, tradiția gastronomică românească constituie o garanție că afacerea are viitorul asigurat.
Subiecte populare in Forum
Alocații pentru copii
Spune-mi, cu pașaport românesc pot primi alocații pentru copii până la 18 ani? Am citit informatiile de pe site https://cetatenie.md/detskie-posobiya/
Reputația francizei, un aspect esențial
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Afacere pusă la cale într-o cafenea
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Starbucks vine în biroul companiilor
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
KFC preferă mall-urile
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Afacerile Safety Broker au crescut în timpul crizei
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Profi ia locul Rapidului din Brașov
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...
Franciza de provincie: un business cu suflet
ÎMPRUMUTURI ONLINE ÎNTRE PERSOANE FIZICE FĂRĂ COMISIOANE O ECHIPĂ FOARTE DINAMICĂ ESTE LA LUCRU. Bună ziua, dragi indivizi. Suntem aici pentru a-i sprijini pe cei mai...