Burger King vrea mai mulţi clienţi

Sute de restaurante Burger King au fost renovate şi beneficiază în prezent de meniuri digitale, uniforme şi ambalaje noi.
Marţi
14.08.2012
Lanţul american de fast-food a investit 750 milioane de dolari într-o nouă strategie de dezoltare.
 

Steve Wiborg, preşedintele Burger King din America de Nord, a dezvoltat împreună cu echipa sa o nouă strategie de marketing. Timp de nouă luni, aceştia au gândit modificări atât pentru meniurile lanţului fast-food cât şi pentru fiecăre restaurant în parte, inclusiv pentru angajaţii acestora. Pentru punerea în aplicare a acestei strategii, al cărei scop este atragerea de noi clienţi, compania a investit 750 de milioane de dolari, scrie Business Insider.

Meniurile Burger King au fost îmbogăţite cu noi ingrediente şi diferite tipuri de salate. Instruirea angajaţilor s-a axat pe perfecţionarea muncii în echipă. Sute de restaurante Burger King au fost renovate şi beneficiază în prezent de meniuri digitale, uniforme şi ambalaje noi. Mascota lanţului fast-food a fost înlocuită cu celebrităţi precum Salma Hayek şi Sofia Vergara. Compania a retras de anul trecut mascota “The King” în încercarea de a se poziţiona ca lanţ alimentar ce oferă clienţilor produse proaspete şi sănătoase.

Mascota „The King” a apărut pentru prima oară la restaurantul din Miami în anul 1995. Mascota a fost retrasă de pe piaţă în 1989 şi readusă în anul 2004 de agenţia Crispin Porter + Bogusky.

Burger King Corp este al doilea lanţ de restaurante fast food ca mărime din lume, având aproape 12.000 de restaurante în 75 de țări. Aproximativ 90 % din restaurantele Burger King sunt operate în franciză.

Ideea Burger King le aparține lui James W. McLamore şi David Edgerton care au fondat acest concept în anul 1954, în Miami, Florida. Cei doi antreprenori au achiziționat dreptul de franciză pe plan mondial pentru compania lor.

Burger King a ieşit în acest de pe piaţa din România. Atlantic Restaurant System, operatorul francizei Burger King în România, a intrat în insolvenţă şi a închis în luna iunie toate unităţile pe care le avea pe piaţa locală. Specialiştii în retail au considerat că fast-food-ul nu şi-a adaptat meniurile şi preţurile la piaţa românească şi nu a investit suficient în promovare.

(L.N.)
Elena Cărăușu
ziarist