România, prima alegere din Europa a francizei Ethan Allen

Investiția în magazinul Ethan Allen din Băneasa se ridică la 1 milion de euro și include amenajarea, produsele și pregătirea personalului.
Vineri
13.12.2013
Recent, o nouă franciză de lux a intrat pe piața locală, de data aceasta din domeniul mobilei.
 

Ethan Allen, unul dintre cele mai cunoscute branduri din domeniul mobilierului de lux, cu o rețea de peste 300 de centre de design la nivel internațional a intrat în această toamnă și în România. Cea care a adus acest concept în țara noastră este Diana Șucu, soția omului de afaceri Dan Șucu, proprietarul Mobexpert. Primul magazin a fost deschis în Băneasa Shopping City, iar franciza acoperă România și Republica Moldova, potrivit Mediafax, citat de Business24.

”E loc pe piață acum pentru mobilier cu adevărat de lux, există deja clienți care și-au rafinat gusturile, dorințele și nevoile. Ethan Allen este un brand în care cred, de care m-am îndrăgostit la prima vedere pentru că este elegant, piesele de mobilier sunt lucrate manual, perfecțiunea lor este emotionantă și consider că aceste atribute vor satisface pretențiile oricărui client, indiferent cât ar fi acestea de înalte", a declarat Diana Șucu.

Ethan Allen este un retailer american de mobilă de lux cu afaceri de aproape 730 mil. euro (în anul fiscal încheiat în iunie 2013) și peste 200 de magazine (proprii și francize) în Statele Unite ale Americii, care mai deține doar două unități în Europa (în Belgia unde are o prezență directă). Magazinul din Băneasa este prima franciză Ethan Allen din Europa.

Piața de lux din România a început să se contureze în ultimii ani. Tot mai multe branduri de lux au intrat pe piața locală deși ponderea persoanelor persoanelor cu venituri mari în totalul populației României este mică.


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe

Subiecte populare in Forum

Franciza iubitorilor de animale

M-ar interesa detalii pentru județul Gorj. Mulțumesc!

1 Declaratii
Final 25.03.2021
Grupul Floria atacă piața B2B

Bună. Ma numesc Emilia. Am 44 de ani. Ma interesează o franciza ptr o florărie. Am avut o florărie deschisa în Rm Vilcea. Pe care am închis-o temporar... Vreau sa...

1 Declaratii
Final 14.12.2019
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Sunt inebunita dupa produsele IKEA.... sunt utile si oricat de carcotas ai fi nu poti gasi subiect de discutii in privinta calitatii

2 Declaratii
Final 26.06.2015
IKEA România a cumpărat terenul pentru al doilea magazin

Produsele celor de la IKEA sunt accesibile ca pret si nu mai vorbim de calitate care este superioara

2 Declaratii
Final 26.06.2015
Diverta merge la ASE

Cand nu uitam de cultura mai traim pe aceste meleaguri inca romanesti, M A I  V R E M  A R T I  C O L E.... 

3 Declaratii
Final 15.06.2015
Petale de viaţă în afaceri

Am vazut un domn  nins de ani cu haine la fel de venerabile si bine intretinute si cu un buchet mic cumparat de la o doamna venerabila si AM STIUT CUI II ESTE DESTINAT...

4 Declaratii
Final 12.06.2015
Diverta merge la ASE

Un izvor de intelepciune,patriotism,talent ...un izvor :DAN PURIC 

3 Declaratii
Final 14.05.2015
Diverta merge la ASE

DAN PURIC...ce poti sa mai spui ...ce poate spune un nimeni ca mine despre marele DAN PURIC .Incaperile oricat de imense ar fi sunt neincapatoare cand este el prezent.

3 Declaratii
Final 14.05.2015