Franciza Vodafone, o inițiativă de peste 12.500 EUR

Partenerii Vodafone au acces la know-how-ul, sistemele și aplicațiile Vodafone, precum și la programele de pregătire pentru personalul de vânzări.
Luni
10.03.2014
Vodafone are 19 magazine deschise în sistem de franciză, iar numărul acestora va ajunge la 50 în următoarele două luni.
 

Francizele Vodafone sunt localizate în București, Iași, Cluj, Arad, Fălticeni, Piatra Neamț, Mediaș, Sighișoara, Bistrița, Vișeul de Sus, Zalău, Uricani, Comarnic, Caracal, Mizil și Târgu Mureș, arată un comunicat de presă al operatorului de telefonie. Programul de Franciză Vodafone  este un model de business ce îmbină experiența de retail Vodafone cu antreprenoriatul partenerilor de franciză. Magazinele din acest sistem au aceleași standarde de imagine și calitate a serviciilor ca și magazinele Vodafone.

“Prin acest program oferim partenerilor de franciză un business la cheie sub brandul Vodafone. Invităm românii cu inițiativă să ne fie parteneri și să își dezvolte, împreună cu noi, afaceri de succes. Ne dorim să construim acest model de business alături de antreprenori locali cu o bună reputație, experiență în domeniu, orientați spre rezultate, care au calități demonstrate de conducere. Aceștia trebuie să dispună de o bază de capital personal și să-și dorească să dezvolte un business pe termen lung, sub marca Vodafone”, a declarat Alexandru Baloi, Director, Indirect Sales, Vodafone Romania.

Activitatea noului program este reglementată printr-un contract de franciză între Vodafone și partener. La intrarea în acest model de business, se percepe o taxă de franciză care variază între 2.500 si 15.000 de euro, în funcție de factori precum tipul locației, suprafață, zona geografică și nivelul de investiții necesar amenajării și echipării spațiului comercial. În plus, potențialul partener trebuie să dispună și de un capital de investiție ce pornește de la 10.000 de euro, care acoperă garanția aferentă liniei de credit comercial și rulajul din primele două luni de activitate.

Principalii competitori Vodafone dezvoltă de asemenea rețele de franciză pe piața locală. Orange România a dezvoltat o largă reţea de magazine ce cuprinde peste 90 magazine proprii, peste 200 în regim de franciză şi numeroase alte puncte de vânzare în toată ţara. Sistemul de franciză al operatorului de telefonie mobilă a fost lansat în aprilie 2009. Un alt operator de telefonie mobilă care se dezvoltă și prin franciză pe piața locală este Germanos, parte a grupului Cosmote, cu aproximativ 220 de magazine în toată țara.


Elena Cărăușu
ziarist
/3/
Vezi mai multe