Interface Financial Group

Interface Financial Group vrea să intre pe piaţa din România
Informaţii despre sistemul de franciză
Descrierea sistemului de franciză

Is­toric

Interface Financial Group este unul dintre liderii serviciilor de sisteme financiare, adresate business-urilor mici şi antreprenorilor care sunt abia la început de drum. Interface ofera clienţilor acces la capitalul necesar şi soluţii pentru a avea un cash flow rapid prin intermediul facturilor de discount.

Compania a fost înfiinţată în anul 1972. Din 1990, a dezvoltat cu succes un sistem de franciză, a cărui reţea are astăzi peste 190 de parteneri în întreaga lume.

Sediile centrale ale companiei sunt în Makhamu (Ontario, Canada) şi în Maryland (USA).

În ultimii 8 ani, Interface Financial Group s-a aflat întotdeauna în lista celor mai mari sisteme de franciză publicate de revista Entrepreneur. Din 2012, Interface se află şi în topul 101 Homebased Franchise.

Interface a primit premiul „World Class” din partea Franchise Research Institute pentru sprijinul excelent pe care îl acordă francizaţilor săi.

Misiunea

Miusiunea Interface este simplă: să ofere clienţilor un cash flow rapid, printr-un model de business care are la bază facturile de tip discount şi de asemenea o franciză din care poţi scoate rapid un profit considerabil.

Facturile de tip discount

Facturile de tip discount reprezintă un serviciu financiar „matur” care se dezvoltă constant. Serviciul este adresat companiilor mici. În general clienţii acestui serviciu sunt companii nou înfiinţate, care se află în plin proces de dezvoltare şi care au o cifră anuală prea mică pentru a oferi servicii de factoring. În comparaţie cu SUA, în Europa puţine companii folosesc serviciile de factoring, astfel încât oportunităţile sunt mult mai mari.

Printre clienţi se numără companiile care emit facturi cu data scadentă mai mare de 30 de zile. Prin intermediul sistemul de facturi, clienţii primesc imediat plata de la Interface Financial Group, mai puţin discount-ul.

Serviciile Interface se bazează pe crearea unei relaţii cu clienţii. Astfel, francizaţii ideali provin din sistemul bancar, factoring, brokeraj, contabilitate sau servicii financiare.  

Locaţii deschise în sistem de franciză

USA (141), Canada (14), la nivel internaţional (38)

Fotografie punct de vânzare
Interface Financial Group vrea să intre pe piaţa din România
Informaţii pentru francizat
Asistenţă pentru francizat
  • Training la birou (2 zile) şi în noua locaţie a francizei (3-5 zile);
  • Sprijin constant: newsletter, întâlniri, call center, sisteme IT;
  • Sprijin în domeniul marketingului;
  • Telemarketing.
Totalul prevăzut al investiţiei

Investiţia totală este estimată între 50-100,000 USD, sumă care include şi taxa de intrare în sistem în valoare de 39,000 USD. Contractul este încheiat pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire.

Aşteptările de bază de la francizat

Francizatul trebuie să fie capabil să-şi administreze singur business-ul.

Calităţi ale francizatului:

  • Abilităţi de negociere şi comunicare (scrise şi verbale)
  • Abilitatea de a lua decizii
  • Abilitatea de a rezolva probleme şi de a trece dincolo de deadline-uri
  • Abilitatea de a crea relaţii cu clienţii
  • Autocontrol
  • Experienţă în operaţiunile financiare.
Informaţii despre francizor
The Interface Financial Group
(+40)386 51 38 66 66
mdeznak@matchpointnetwork.com
www.interfacefinancial.com
Persoana de contact pentru candidaţi

Miloš Dežnak (în limba engleză)
skype: mdeznak_matchpoint

Află mai multe
Completează formularul de mai jos dacă vrei să afli mai multe informații. Datele tale vor fi transmise direct către francizor.
Nume și prenume *
Oraș *
Telefon *
E-mail *
When you see this field leave it empty.

Catalogul conține informații provenite direct de la deținătorii sistemelor. Înainte de a semna un acord de colaborare, fiecare candidat ar trebui să verifice personal fiecare ofertă prezentată în catalogul cu francize. Editorii își rezervă dreptul de a verifica lista de sisteme și informațiile din fiecare director. Dacă primiți informații că datele prezentate sunt incorecte sau neactualizate, vă rugăm să contactați redacția.

vrei mai mult?

newsletter Franchising.info.ro

If you see this, leave this form field blank