Un SISTEM bun generează creștere

Ramona Cuc / Broker și Owner al Agenției imobiliare RE/MAX Grup de Lux din Cluj-Napoca.
Luni
08.10.2018
Despre franciza RE/MAX se pot spune multe, dar cea mai în măsură să ne ofere detalii este Ramona Cuc, Broker și Owner al Agenției imobiliare RE/MAX Grup de Lux din Cluj-Napoca.
 

PROFIT system: Ați mai condus o altă afacere înainte de a începe afacerea în franciză RE/MAX sau aveați experiență antreprenorială în domeniul imobiliar? Când și cum v-ați hotărât să achiziționați franciza RE/MAX?

Ramona Cuc: 15 ani "de una singură", 15 ani în care am pierdut enorm de multă energie, mult timp și implicit bani – pentru a crea un sistem, pentru a standardiza un mod de lucru, pentru a educa 1:1 persoane care încercau să devină agenți imobiliari profesioniști. În 2010, căutând un sistem performant, am analizat împreună cu soțul meu mai multe francize și am decis că RE/MAX este drumul. Am participat la Convenția Europeană RE/MAX de la Viena și am simțit energia, am văzut oameni de calitate, am găsit ceea ce căutam: standarde de excelență, educație continuă, un sistem bine pus la punct, care se bazează pe performanță și rezultate, un sistem antreprenorial care încurajează profesionalismul.

PROFIT system: Care considerați că sunt abilitățile unui bun antreprenor? Dar ale unui bun agent imobiliar?

Ramona Cuc: Conform statisticilor, antreprenorii sunt în proporție de maximum 5% din întreaga populație și cred că acele persoane au câteva trăsături comune: curajul de a acționa, asumarea riscului de a face și greșeli, puterea de a lua lucrurile de la capăt de câte ori este nevoie, perseverență în căutarea de soluții pentru problemele apărute. Abillități ca empatia, relaționarea, dorința continuă de învățare, disciplina sunt câteva abilități binevenite în cazul unui agent imobiliar. Un agent profesionist care va aduce apreciere și satisfacție din partea clienților lui, care va găsi soluții optime pentru client, va avea succes pe termen lung.

PROFIT system: Ce ne puteți spune despre tendințele pieței imobiliare rezidențiale și comerciale pentru următoarea perioadă?

Ramona Cuc: Clujul este evident pe trend crescător, câtă vreme cererea și oferta se întâlnesc, trendul tinde să se păstreze. Asta nu înseamnă că nu ar putea apărea la un moment dat o relaxare a pieței dacă condițiile la nivel macro ar crea aceste premize.

PROFIT system: Cât de importantă considerați că este educația în acest domeniu? Ce cursuri ați recomanda? 

Ramona Cuc: Pentru mine, educația a fost un motiv important în decizia de francizare. Consider că educația este esențială în procesul de evoluție pe scara profesionalismului. Recomand parcurgerea pachetelor de bază. Ulterior fiecare dintre noi are doar de câștigat dacă face continuu "update", participând la noi module de training adaptate la schimbările din piață.

PROFIT system: Ce vă place cel mai mult la această franciză? Ce ne puteți spune despre sistemul de remunerare a agenților imobiliari?

Ramona Cuc: Îmi place că am acces la toate principiile acestui business, dar, în aceeași măsură, am  posibilitatea să personalizez continuu propriul business, păstrând principiile pe care se bazează. De asemenea, am posibilitatea să găsesc soluții la orice problemă întâmpin, prin simpla comunicare cu colegii din rețea (la nivel național, european sau mondial). Colaborarea cu cei din rețea este un beneficiu imens atât pentru agenți si business owner-i, cât mai ales pentru clienții care beneficiază de serviciile RE/MAX. Sistemul de remunerare al agenților, bazat pe rezultate, încurajează calitatea, profesionalismul și perfecționarea continuă a acestora. De asemenea, un agent performant este un antreprenor care are propriul business integrat într-un sistem performant, asta însemnând că are propriul business-plan, că poate să își controleze și să își prognozeze veniturile și profitul. Este firesc ca un agent performant să câștige pe masură, iar unul neperformant să își dorească să performeze. Fiecare agent este în măsură să își seteze evoluția business-ului propriu.

Care a fost cea mai scumpă proprietate imobiliară pe care ați tranzacționat-o până în prezent?

Ramona Cuc: Am tranzacționat mai multe proprietăți cuprinse în intervalul 1-2 milioane de euro, acestea fiind rare pe piața clujeană. 

PROFIT system: Ce acțiuni de marketing organizați local pentru a vă atrage clienții? Care credeți că este cheia supraviețuirii în domeniul imobiliar?

Ramona Cuc: Prezența și vizibilitatea pe plan local am obținut-o prin diferite forme de afișaj, acțiuni sportive, caritabile, evenimente educaționale sau de networking. Fiecare agent contribuie prin propriile metode de marketare la creșterea vizibilității rețelei RE/MAX și implicit va culege și el roade. În acest business, cred că este mult mai mult decât supraviețuire: inițial, este procesul de învățare intensivă și de setare a business-ului, apoi urmează planificarea unei creșteri continue și urmărirea indicilor de evoluție. Un birou RE/MAX este un business profitabil cu condiția să aplici sistemul și să perfecționezi continuu. Supraviețuirea este pentru cei care gândesc mic. În RE/MAX, ești încurajat să gândești mare.  

PROFIT system: Ne puteți povesti o experiență interesantă sau amuzantă pe care ați avut-o pe parcursul activității?

Ramona Cuc: În acest moment, nu îmi vine ceva anume în minte. Cele mai anuzante experiențe cred că ar fi cele din teambuilding-urile cu agenții.

PROFIT system: Considerați că această franciză a fost o alegere bună pentru Dvs.? Cum vă influențează activitatea apartenența la o rețea de franciză internațională?

Ramona Cuc: Da, a fost cea mai bună alegere. Am făcut salturi pe toate planurile. Relaționarea cu cei din rețea este un beneficiu imens. Faptul că avem în Europa exemple pe care să le urmăm, că avem unde să găsim soluții la problemele aparute, avem acces la enorm de multă informație și traineri specializați, iar ceea ce ține de educație este într-un proces continuu de actualizare, în pas cu evoluția piețelor imobiliare din toate zonele sunt beneficii foarte mari. Aparținem unui brand de renume international, iar colaborările dintre agenți sunt sursa predominantă a tranzacțiilor, iar asta aduce clienți mulțumiți. Agenții cu adevărat merituoși sunt apreciați la adevărata valoare și performanțele lor sunt vizibile. Sistemul de lucru permite agenților performanți să își crească continuu veniturile - "The sky is the limit".

PROFIT system: Ați recomanda această franciză și altor antreprenori interesați de domeniul imobiliar? Ce sfaturi sau lecții de business ați dori să le transmiteți?

Ramona Cuc: Având în vedere că după 23 de ani sunt încă îndrăgostită de acest business, DA! Răspunsul este evident: recomand acest business, recomand franciza RE/MAX – este cea mai scurtă cale pentru a seta un business și a deveni profitabil în scurt timp. Este calea pe care o poți urma respectând principiile și regulile esențiale. Apoi, rafinând prin creativitatea și personalitatea proprie, nu mai există limite! 

Sfaturi?! Cred că am unul singur: viața este frumoasă și merită trăită la maxim! De ce să-ți dorești să mergi la drum singur?! Șansa de a parcurge pașii mult mai rapid și de a învăța din experiențele altora merită folosită. Șansa de a avea propriul business alături de performeri o poți avea făcând parte dintr-o astfel de rețea de franciză. Cei 15 ani în care am muncit singură să creez profesioniști în domeniul imobiliar ar fi putut fi mult mai puțini dacă aveam șansa să aparțin acestei francize încă de la început.

În primele șase luni ale anului 2018, reprezentanții RE/MAX România au intermediat peste 1.000 de tranzacții imobiliare, în valoare totală de 40 de milioane de euro. Valoarea comisioanelor totale încasate a fost cu 35% mai mare față de cea înregistrată în perioada similară a anului 2017. Cele mai multe intermedieri s-au realizat în capitală și în orașele Cluj-Napoca și Brașov. Potrivit reprezentanților companiei, 72% dintre  proprietățile tranzacționate în primul semestru al anului au fost din segmentul rezidențial, în timp ce 15% au fost proprietăți comerciale, 9% din segmentul industrial și 8% au fost terenuri. Totodată, în această perioadă, birourile RE/MAX au intermediat 84% tranzacții de vânzări și 16% tranzacții de închirieri.

Detalii despre pachetul de franciză RE/MAX se regăsesc și în catalogul de franciză, disponibil aici.


RE/MAX Grup de Lux, Cluj-Napoca /

Subiecte populare in Forum