Alege ideea și demarează afacerea
Katowice este unul din cele mai bune locuri de vizitat luna aceasta dacă ești în căutarea unei idei inspirate, pentru propria afacere. În perioada 23-24 martie, va avea loc Târgul regional de francize.
Organizatorul Târgului regional "Idei pentru afaceri - 2018" din Katowice este Grupul PROFIT system, care a organizat cu succes și primele două ediții ale Târgului "Idei pentru afaceri” din 2016 și 2017, precum și cele 15 ediții ale Târgului de Franciză din Varșovia – cea mai mare expoziție din Europa Centrală și de Est.
Târgul de francize “Idei pentru afaceri” de la Katowice este al doilea cel mai important eveniment din Polonia, dedicat francizelor. În cadrul târgului de două zile, vizitatorii vor putea descoperi idei de afaceri deja dovedite a fi de succes. În timpul discuțiilor individuale cu francizorii, candidații la francize vor putea afla ce a generat succesul pe piață al mărcilor prezentate, care este investiția necesară și sprijinul pe care pot conta atunci când se decid să achiziționeze o franciză.
Ca și în anii precedenți, târgul va fi însoțit de un forum educațional, în cadrul căruia experții și antreprenorii de pe piața francizelor își vor demonstra expertiza și împărtăși experiențele în ceea ce privește elaborarea acordulului de franciză, modelul de afacere și alte aspecte privind activitățile licențiate, astfel încât potențialii francizați să fie pregătiți pentru a lua una dintre cele mai importante decizii din viață.
IMG:106496:
Conform estimărilor organizatorului, târgul din acest an va aduna 75 de mărci de franciză și aproximativ 3 mii de vizitatori. În mod tradițional, una dintre cele mai reprezentative industrii va fi gastronomia (prin francizele Bafra Kebab, Biesiadowo, Coffeeloffee, Crazy Piramid Pizza, Kolacz na Okrągło, Herbiarnia, Lodolandia, Lody Bonano, Telepizza, Pasta Masta, Pierogarnia, Western Chicken, Western Tortilla etc.). Vor apărea, de asemenea, concepte de produse alimentare și industrie (inclusiv Carrefour, Al.Capone), curierat (Epaka, Courier BTL, Ship Shipyard), educație (Brainy, Helen Doron, Kids Studio, Socatots), frumusețe și fitness (All for body, Lejdis Studio, Mrs. Sporty, Yasumi), alte servicii (Blinkee.city – închiriere scutere electrice, Ecomyjnia – spălătorii auto fixe și mobile, Jump Planet – parc de distracție și trambuline, Daisy – hrană și accesorii pentru animale) și multe concepte de franciză din diverse alte domenii (consultanță și contabilitate, imobiliare, finanțe – bănci, modă, casă, grădină, telecomunicații etc).
Cel mai important obiectiv al târgului este stabilirea relațiilor de afaceri între expozanți și persoanele interesate să-și înceapă propria afacere. Pentru expozanți, este o oportunitate foarte bună de a-și prezenta afacerea și de a lua legătura cu potențialii francizați. Târgul de franciză din Katowice ajută companiile de franciză să-și găsească parteneri de afaceri în Polonia.
Dacă ai o rețea de franciză deja consolidată în România, poate este momentul să îți extinzi afacerea și pe alte piețe din Europa. Prezența la Expo Katowice te poate ajuta în acest sens.
Târg regional "Idei pentru afaceri - 2018"
Centrul Internațional de Congrese din Katowice
Program:
Vineri, 23 martie orele 9:00 - 17:00
Sâmbătă, 24 martie orele 9:00 - 15:00
Mai multe informații sunt disponibile pe http://pomyslnafirme.com/
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...