Țări atractive pentru francizorii americani
Atunci când francizorii Americii, unde se află cea mai dezvoltată piață de franciză din lume, au în plan dezvoltarea internațională, iau în considerație mai întâi două țări. Care sunt acestea?
Pentru majoritatea companiilor americane care au ambiția de a-și extinde afacerile în afara pieței interne, franciza este o opțiune ideală, potrivit unui studiu recent realizat de Centrul Internațional de Franciză Rosenberg (RIFC) al Universității din New Hampshire. Piețele care atrag în prezent francizele americane, dar din motive foarte diferite, sunt Marea Britanie și China.
Conform indicelui "atractivității" realizat de cercetătorii RIFC, Marea Britanie este cea mai bună opțiune pentru brand-urile care doresc așa-numita "creștere echilibrată". În afară de potențialul imens de piață, care se bazează pe stabilitatea economiei locale și creșterea PIB, Marea Britanie se caracterizează prin puterea mare de cumpărare a populației, ceea ce reprezintă un punct de plecare ideal pentru majoritatea companiilor. În plus, trebuie subliniat faptul că există o foarte strânsă legătură istorică și culturală între Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii. După cum arată cea mai recentă listă Doing Business, publicată de Banca Mondială, lansarea afacerilor în Marea Britanie aproape sigur nu implică niciun risc. Chiar și în condițiile Brexit-ului, indicele de risc conform evaluării făcute de Euromoney arată că nivelul de risc privind dezvoltarea afacerilor în Regatul Unit este încă destul de scăzut.
Pe lista RIFC a piețelor atractive, printre primele cinci țări, din aproape aceleași motive, se mai regăsesc Germania, Canada, Australia și Franța.
Pentru acele francize americane, care însă își doresc un ritm de "creștere agresivă", lista RIFC pune China în vârf. Ca țară cu cea mai mare populație din lume, cu o creștere economică incredibilă, China are cel mai puternic potențial de piață în raport cu toate celelalte țări ale lumii, după cum a confirmat ultima analiză economică a Fondului Monetar Internațional.
Cu toate acestea, există anumite riscuri, întrucât China este, din punct de vedere cultural, atât de diferită de SUA, iar experiența arată că, pe această piață, intră jucători extrem de puternici, cum ar fi YUM! Brands, proprietarul mărcilor de franciză KFC, Pizza Hut și Taco Bell sau celebrul Starbucks. De asemenea, trebuie remarcat faptul că aceste companii au echipe serioase de consilieri juridici care "nu cedează foarte ușor", deoarece China, conform listei Băncii Mondiale, este una dintre cele mai riscante țări din punct de vedere al riscurilor juridice și de reglementare economică.
Alte piețe foarte atractive unde francizele americane pot conta pe creșterea agresivă a afacerilor sunt Turcia, Germania, Marea Britanie și India.
Identificarea "atractivității" pieței este totuși doar primul pas în dezvoltarea internațională. Al doilea pas, crucial, pe care practica îl impune, constă în faptul că sistemele de franciză sunt deseori alegerea partenerului local - francizatul - care va fi responsabil pentru dezvoltarea unei afaceri pe o anumită piață. Într-un sistem de franciză, acești doi factori sunt inseparabili.
Sondajul RIFC a inclus 131 de țări, iar țările din regiune au fost, de asemenea, clasate pe listă. Cea mai bine listată este România (locul 31), urmată de Slovacia (locul 63), Bulgaria (72), Slovenia (98), Croația (102), Serbia (107), Republica Moldova (115), Macedonia (116) și Bosnia și Herțegovina (124).
Lista completă poate fi găsită pe următorul link: indexul atractivității francizei internaționale
Recomandarea unei francize
Nicio recomandare de franciză
Noutati
Arata tot
Franciză profitabilă pe piața dulciurilor
Franciza Yammy Way este un concept câștigător pe piața dulciurilor, care și-a dovedit deja profitabilitatea.
Fibonacci Kids, o franciză pentru viitor
Franciza românească Fibonacci Kids este o formulă de succes, într-o lume în care educația de calitate a copiilor este tot mai căutată. Din ce în...
Târgul de francize de la Varșovia, o nouă oportunitate
Stadionul Național PGE din Varșovia va deveni, în a doua jumătate a lunii viitoare, locul de desfășurare a unuia dintre cele mai importante...
Bucătărie tradițională și inovație
Dacă vrei să ai propria ta afacere, bazată pe bucătăria tradițională dar și pe faclități acordate de ultimele tehnologii, francize Ciorbe și...