Dezvoltarea afacerilor prin utilizarea sistemelor de franciză are multe avantaje incontestabile. Sprijinul acordat de un consultant cu experiență vă permite să implementați modelul de franciză mai repede și cu succes. Având peste 20 de ani de experiență, suntem în măsură să vă ajutăm să dezvoltați cel mai bun model de franciză pentru compania dumneavoastră.
Suntem specializați în servicii de consultanță și în dezvoltarea pachetelor de franciză, din perspectiva următoarelor activități:
- Analiza afacerii clientului în vederea implementării sistemului de franciză;
- Dezvoltarea modelului de afacere și a modelului financiar;
- Pregătirea contractului de franciză;
- Sprijin pentru crearea manualului operațional;
- Materiale de marketing și de recrutare;
- Strategia de comunicare și de achiziție a partenerilor;
- Consultanță și training privind implementarea propriu-zisă.
PROFIT system este cea mai mare companie de consultanță din Europa Centrală și de Est, specializată în franciză. La nivel de grup, au fost elaborate peste 300 de sisteme de franciză din diverse domenii de activitate (gastronomie, retail, educație, frumusețe și fitness, financiar - bancar etc.)
PROFIT system deține portaluri dedicate francizelor, în 15 țări din Europa și Orientul Mijlociu: (România, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia, Letonia, Lituania, Rusia, Ucraina, Macedonia, Italia și Arabia Saudită).
- Vreți mai multe informații despre franciză?
- Considerați că franciza este modalitatea de a vă dezvolta afacerea?
- Vă întrebați dacă franciza este potrivită pentru dumneavoastră?
- V-ați decis deja ce franciză să achiziționați, dar nu știți cum să faceți acest lucru?
- Aveți nevoie de consultanță sau doar de o părere avizată, vreți să creați pachetul de franciză sau pur și simplu cautați noi francizați?
- Planificați să vă extindeți pe piețe străine prin francizare?
Pentru a primi răspuns la aceste întrebări, precum și alte informații referitoare la francize, vă puteți înscrie la o întâlnire gratuită cu unul dintre consultanții noștri. În acest sens, avem rugămintea să completați și să ne trimiteți formularul de mai jos.
Articole citite

Rules for the protection of privacy of the users of Franchising.info.ro portal
Echipa PROFIT system - formată din consultanții în francize și editorii portalului Franchising.info.ro
Utilizatorii portalului Franchising.info.ro pot folosi instrumentele care îi ajută să fie la curent cu ce se întâmplă pe piața francizelor.
PROFIT system franchise services este o companie de consultanță în francize, parteneriate și sisteme de agenții.
Mai jos se explică modalitate prin care îți poți posta un anunț pe portalul de franciză Franchising.info.ro .
Cele mai citite

Cu o experiență de două decenii în cadrul McDonald's România, în 2016, Constantin Puiu a preluat afacerea Hello Donuts și a transformat-o într-un brand innovator, cu identitate puternică și potențial internațional.
Centrul comercial reunește un număr impresionat de brand-uri care se dezvoltă prin franciză.
Francizele săli de sport sunt în creștere în toată Europa, oferind modele de afaceri flexibile pentru pasionații de fitness. Aflați cum puteți să vă alăturați acestui trend.
Deși este o meserie ancestrală, apariția tracțiunii mecanice i-a făcut pe oameni să renunțe, în mare măsură la cai. Cu toate acestea, pe fondul unui oarecare reveriment, se dezvoltă o nouă meserie: aceea de potcovar profesionist.
În doar câțiva ani, TikTok a reușit să dea lumea peste cap. De neconceput cu un deceniu în urmă, a intrat în forță în lumea reală și a devenit chiar o rampă de lansare pentru francize de succes.
Subiecte populare in Forum
Idei de afaceri în oraşe mici
Mi-as dori sa rasara soarele si in orasele mici...dar din pacate nu prea vad cum...Multumesc pt ideile atat de interesante prezente pe acest site...
Idei de afaceri în oraşe mici
Idei de afaceri foarte interesante .Cei mai tineri si nu numai s-ar putea inspira si succesul nu va intarzia sa apara si va rasari soarele si in orasele mici
Egalitatea de gen generează performanţe mai bune în companii
Teoretic este egalitate dar practica dovedeste cu totul altceva.Pe umerii femeilor ,desi par fragili,apasa responsabilitati duble legate atat de viata profesionala dar si de...
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Se inspira din orice..plus ca la imaginatie stam foarte bine:))
De unde se inspiră românii când aleg numele firmelor
Interesant articol..la Bailesti mi se pare ca ar fi nimerit Sf Amza si sper ca nu maimutele ar inspira numele unui salan de infrumusetare
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Ei sunt cei care pierd si nici nu stiu ce
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Cei din urma vor fi cei dintai....
Ce loc ocupă România în topul destinaţiilor preferate de retaileri
Bine ca nu suntem spre varful...cozii ,ne multumim si cu mijlocul spre start